Zeița orezului

Zeița orezului

Lakshmi nu înțelegea cum de o blestemată de pată roșie pe lenjerie a însemnat sfârșitul vieții ei de până atunci. Până la 14 ani avusese o copilărie fericită alături de mama ei în Ceylon. Nu-și cunoscuse niciodată tatăl, iar mama era centrul universului ei. Doar o alăptase până la 7 ani. Se simțea iubită, ocrotită și dezmierdată chiar dacă își duceau traiul într-o casă sărăcăcioasă. Nu-și imagina că dintr-o dată avea să fie dată unui necunoscut și dezrădăcinată din casa părintească, tocmai de mama ei.

Și asta numai din cauza petei. De atunci mama se schimbase. Nu mai era la fel de drăgăstoasă. Iar când în casa lor a venit o ”tanti” străină să o ceară de soție pentru un bărbat necunoscut dar foarte bogat, mama ei nu ezitase nicio clipă. Degeaba a încercat Lakshmi să se împotrivească. Mama a fost categorică. Trebuia să aibă o viață îmbelșugată, lipsită de greutăți, deci avea să se mărite cu acel necunoscut. Pe măsură ce se apropia ziua fatidică a nunții, viitoarea mireasă încerca să se consoleze imaginându-și bogățiile care îi vor sta la picioare. Și poate viitorul ei soț este chiar un bărbat chipeș de care se va îndrăgosti pe loc.

Iată că vine și ziua nunții și odată cu ea și disperarea tinerei mirese. Mirele era un bărbat de vreo 50 de ani, foarte solid și foarte urât.  Nu are încotro și se îmbarcă cu el spre Malaysia, despărțindu-se pentru totdeauna de draga ei mamă.

În timpul călătoriei încearcă să-și regăsească echilibrul. Își spune că măcar are un soț bogat care îi va oferi o viață de lux, într-o casă mare, aranjată după ultima modă, în care roiesc servitorii. Ajunși la destinație, tinerii căsătoriți sunt luați din port de un șofer cu o mașină luxoasă și conduși spre noua lor locuință. Când intră pe strada unde se oprește mașina, Lakshmi se pregătește să se îndrepte spre cea mai frumoasă casă. Ayah, proaspătul soț, o îndrumă însă spre o casă mică și sărăcăcioasă, urându-i ”bun venit”. Fusese păcălită! Și ea și mama ei. Doamne, se trezise departe de ființa pe care o iubea cel mai mult, alături de un bărbat hidos și sărac pe deasupra! Ce putea face?

De aici începe noua viață a lui Lakshmi și odată cu ea saga unei familii pe parcursul a  patru generații.

Lakshmi are o capacitate remarcabilă de a se adapta oricărei situații. Nu-și mai plânge de milă, își ia în serios rolul de stăpână a casei și începe să organizeze totul așa cum învățase de la mama ei. Prin chibzuință și cumpătare, reușește să achite datoriile soțului ei la cămătari și îi interzice acestuia să se mai facă altele. Ușor, ușor, datorită ei, încep să aibă carne la fiecare masă și să-și clădească propriul confort în căsuța lor mică, dar curată și bine orânduită.

Desigur, nu trece mult și încep să apară copiii. În 1931 se nasc gemenii Lakshman și Mohini, în 1932 se naște Anna, în 1933 Sevenese, în 1934 Jeyan și în 1935 Lalita. Așa că până la 19 ani, Lakshmi avea deja șase copii. Primul născut, Lakshman frumos și deștept este preferatul ei, Mohini, sora lui geamănă, de o frumusețe rară, aproape nepământeană îi stârnește multe temeri, scopul ei principal fiind să o protejeze; Anna o fetiță liniștită și blândă dar nu se remarcă totuși prin nimic deosebit; Sevenese, o fire mistică, are de mic vise și premoniții, iar ultimii doi Jeyan și Lalita, după cum spune cu tristețe mama lor, seamănă cu soțul.

Viața familiei avea să decurgă normal până când țara a fost invadată de japonezi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și traiul liniștit de până atunci a fost înlocuit cu teroarea. Cadavre spânzurate sau decapitate atârnă la fiecare colț de stradă pentru a servi ca exemplu. Casele sunt prădate de toate bunurile de valoare. Și mai rău ca orice, tinerele fete sunt violate și de cele mai multe ori ucise. Părinții își ascund pe unde apucă fiicele de poftele mizerabile ale japonezilor.

În familia lor, toată grija se îndrepta bineînțeles către Mohini cea cu ochii ireal de verzi. Stătea pitită într-o ascunzătoare sub podeaua casei, de unde ieșea doar noaptea. Când războiul era la final, o vizită neașteptată a japonezilor o prinde pe Mohini nepregătită. Cu privirea hulpavă, soldații își iau trofeul în țipetele de durere ale mamei. Mohini nu avea să mai scape cu viață.

Ayah își pierde orice urmă de veselie și privește mereu în gol, Lakshman își alină durerea cu jocurile de noroc, Sevenese are tot felul de vise cu sora lui moarta și toată familia este cuprinsă de vinovăție. Ayah că nu era acasă, Lakshman că se împiedicase și picase el în ascunzătoarea lui Mohini, Sevenese că nu a și-a protejat mai mult sora.

Dar viața merge mai departe, copiii cresc și își formează propriile familii. Lakshman și Anna fac o nuntă dublă. El se căsătorește cu Rani iar Anna se căsătorește cu fratele acesteia. Sevenese cade în păcatul băuturii și al desfrâului, Jeyan se căsătorește cu Ratha care de fapt este îndrăgostită de Lakshman, iar Lalita rămâne fată bătrână în ciuda strădaniilor mamei sale de a-i găsi un soț.

Acum povestirea se concentrează pe familia lui Lakshman care nici el nu are o căsnicie fericită. Dar devine tatăl a trei copii: Nash, Dimple, care moștenește frumusețea mătușii Mohini și Bella.

Dimple este singura apropiată de familia paternă și fascinată peste măsură de bunica Lakshmi. Vrea să cunoască pe îndelete poveștile bunicilor, ale unchilor și mătușilor ei, imprimându-le vocile pe zeci de casete.

Dimple crește și se îndrăgostește de Luke, unul dintre cei mai bogați tineri din țară. Deși are tot ce își putea imagina vreodată, Dimple simte că totuși soțul ei nu îi aparține. Luke avea o față întunecată, care apărea uneori, iar Dimple nu reușea să o descifreze. Cei doi o au împreună pe Nisha, o fetiță la fel de încântătoare ca mama ei. Cu timpul, află că Luke își ascunde de fapt latura perversă, ducând o viață paralelă alături de o prostituată. Fragila Dimple nu face față trădării și își caută alinarea în fumul albastru al opiului, care în cele din urmă o va ucide.

Reprezentanta ultimei generații este bineînțeles Nisha care își pierduse memoria în urma unui accident. După moartea tatălui său ascultă casetele înregistrate de mama ei cu poveștile tuturor membrilor familiei, spuse chiar de ei. De fapt, acum aflăm că întreaga carte este povestea fiecărui personaj, așa cum o trăise și experimentase el. Nisha se regăsește, află de unde a apărut amnezia, de ce o trec fiorii când vede combinația de roșu și negru și ce reprezintă de fapt scurtele flashuri de memorie.  Rămâne de văzut dacă va reuși să-și înțeleagă și în cele din urmă să-și ierte tatăl.

……………….

Va recomand cu mare căldură această carte. Și mie mi-a fost recomandată și nu am regretat. Este presărată cu de toate penrtru toți. Aflăm multe despre cultura asiatică, despre gastronimia tradițională, despre superstițiile și obiceiurile lor (unele dintre ele barbare cum sunt legatul tălpilor fetițelor pentru a avea un picior delicat și furatul copiilor de la amante pentru a-i oferi soțiilor oficiale dar infertile), despre impactul pe care l-a avut ocupația japoneză din cel de-al Doilea Război Mondial asupra acestor ținuturi exotice.

Știați că?

  • Rani Manicka s-a născut în 1964 în Malaysia dar ulterior a emigrat în Anglia;
  • Autoarea este licențiată în economie;
  • Înainte de a se apuca de scris, a deținut un restaurant în Anglia;
  • Bunica ei din Malayisia a fost cea care a inspirat-o să scrie Zeița OrezuluiI. Putem spune deci că bunica este Lakshmi, iar Rani Manicka, Nisha;
  • Este laureată a premiului Scriitorilor din Commonwealth în 2003 pentru Zeița Orezului.
follow, like and share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *