Metamorfoza

Metamorfoza

Gregor Samsa, un tânăr comis voiajor, a dispărut în mod misterios din propria lui casă. Familia lui susține că pur și simplu s-a transformat peste noapte într-un gândac. Gregor s-ar fi trezit într-o dimineață cu o multime de piciorușe mici, întins pe spatele pe care îi crescuse o carapace tare.

Gregor Samsa este un comis voiajor care muncește cu râvnă și aleargă cu marfă de la un tren la altul, pentru a le plati părinților săi datoria față de șeful său tiranic. Își întreține părinții și sora, le asigură un trai peste medie, într-o casă frumoasă. Chiar voia să-i anunțe de Crăciun că o va trimite pe Grete, sora lui, la Conservator și îi va plăti studiile. Dar…într-o dimineață se trezește gândac: “Într-o bună dimineaţă, când Gregor Samsa se trezi în patul lui, după o noapte de vise zbuciumate, se pomeni metamorfozat într-o gânganie înspăimîntătoare. Zăcea întins pe spatele său tare ca o carapace şi, când ridica puţin capul, îşi vedea abdomenul cafeniu boltit în sus şi divizat în segmente rigide, de forma unor arcuri ; plapuma abia se mai ţinea să nu alunece cu totul de pe această proeminenţă. Nenumăratele lui picioare, jalnic de subţiri în comparaţie cu dimensiunile sale de altădată, îi tremurau, neajutorate, înaintea ochilor.”

Și nu e nimeni care să-i ofere vreo explicație pentru această metamorfoză supranaturală și absurdă.

Prima grijă a lui Gregor când se trezește gândac, este că a pierdut trenul și va fi sancționat la servici. Încearcă să se adapteze noii sale condiții, să-și sincronizeze piciorușele și să se dea jos din pat. Încearca să comunice cu restul familiei și cu procursitul care venise la solicitarea șefului să vadă ce se întamplă cu angajatul său. Constată îngrozit că toate frazele pe care le rostește, se aud de partea cealalta a ușii ca niște sunete animalice.

Dupa prima întrevedere cu familia, Gregor își dă seama că de acum încolo, trebuie să se izoleze și să rămână ascuns vederii tuturor. Vrea să-i scutească de priveliștea oribila care devenise.

Scârbiți încă de la început de noua înfatisare a fiului lor, părinții se simt rușinati că tebuie să ascunda în casă o asemenea vietate. Acesta e singurul sentiment al familei lui cu privire la metamorfoză. Nici măcar nu se intreaba cum s-a întamplat această nenorocire. Sunt preocupați doar de rușinea care s-a abătut asupra lor.

Pe măsură ce se obișnuieste cu noul său corp, Gregor cosntată ca nu i s-a schimbat doar aspectul fizic ci și obisnuințele culinare. Nu îi mai place nimic din ce îi plăcea înainte și se simțea atras de alimentele vechi, putrede, de care nu s-ar fi atins înainte.

Repulsia alor lui crește pe zi ce trece, până când tatăl său este atât de oripilat încât aruncă în el cu un măr care-i va rămâne înfipt în spate și care va putrezi odata cu el. Gregor înțelege că dezgustul și disconfortul pe care le crează ating cote din ce în ce mai mari. De fiecare dată când Grete deschide ușa de la camera lui, Gregor are grija să se ascundă sub canapea pentru a-și feri sora să dea cu ochii de corpul lui hidos.

Dezgustul părinților se transformă treptat în ură, iar Gregor îi surprinde spunând că dacă acea vietate era într-adevar fiul lor, ar fi avut demult decența să dispară din viața lor.

Într-adevar, Gregor decide să puna punct. Dispare în acea noapte din viața familiei sale, eliberându-i de povara care devenise.

Mi-a plăcut?

Da.

Deși a fost cel mai șocant început de carte pe care l-am citit vreodata.

Deși e o poveste ciudată și absurdă, din care Kafka își lasă fiecare cititor să înțeleagă ce vrea.

Stai să te întrebi care sunt adevaratele animale: Gregor, al carui corp este de animal scârbos, dar interiorul îi rămane de o mare sensibilitate, sau ai lui care sunt umani la exterior dar comportamentul este unul animalic. Cum să-ți respingi propriul copil pentru că a devenit diferit fața de ce era înainte? A fost bun doar atâta timp cata avea o utilitate.

De aici putem face o analogie între nuvela lui Kafka și societatea noastră care și în prezent are tendința de a izola indivizii diferiți.

Cum era și de așteptat, nuvela a creat multe controverse și teorii. Una dintre ele este că povestea ar fi chiar autobiografică, pornind de la relația pe care scriitorul a avut-o cu tatăl său. Altă teorie ar fi că de fapt, totul este un vis (într-adevar si eu tot speram ca Gregor să se trezească din clipă în clipă).

Care o fi fost adevarata intenție atunci când a scris Metamorfoza, doar Kafka o știe. Noi nu avem decât să ne imaginăm fiecare ce vrem.

Știati că?

  • Toată viața Franz Kafka a fost jurist la o companie de asigurări, după ce a eșuat ca avocat;
  • Nu s-a căsătorit niciodata și nu a avut nici urmași;
  • Kafka a dezvoltat o fobie la oameni, o teamă ca aceștia îl vor respinge din cauza aspectului său fizic. Putem face o paralelă cu nuvela Metamorfoza?;
  • Copilul Franz Kafka a fost mereu umilit de propriul său tată?
  • Viața sexuală a lui Kafka nu era una de invidiat. Era un împătimit al bordelurilor pragheze. Iar ideea unei vieți normale de om căsătorit îi provoca repulsie.
follow, like and share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *