Mai avem timp de citit în ziua de azi?

Mai avem timp de citit în ziua de azi?

Dacă suntem adulți:

Ne trezim dimineața din ce în ce mai devreme. Nu știm de ce să ne apucăm mai întâi. Să pregătim micul dejun al copiilor sau să mergem la baie? Și nebunia începe. ”Hai mănâncă mai repede! Întârziem! Fugi și îmbracă-te”. Lăsăm copiii la școală sau la grădi, sau la amândouă (cazul meu :)) și apoi fuga la serviciu. Și rare sunt joburile unde ai timp să-ți tragi sufletul.

În sfârșit se face 5, sau 6, sau 7…și plecăm spre casă. Ajungem rupți. Și ce ziceți? Ne odihnim? :)))

Upset impatient mother making bored daughter to do homework, homeschooling

Normal că nu! Facem o mâncare să fie pentru vreo două zile, dacă e mâncare alcătuim o compunere sau rezolvăm și explicăm cu sârg multe probleme la matematică, mai ne facem și baie și se face 10.30-11.00 în cel mai fericit caz. Și vă întreb eu pe voi? Când mai aveți timp să citiți în acest iureș care a ajuns viața noastră?

Dacă suntem copii:

Păi lucrurile stau cam așa:

Dimineața trag părinții de mine să mă trezască. Mă obligă să mănânc chiar dacă nu pot înghiți nimic de somn ce-mi e. Cică micul dejun e cea mai importantă masă a zilei. De parcă nu pot să-mi iau niște chipsuri de la Mega.

Acum fuga la școală. Când în sfârșit ziua devine mai interesantă că am văzut-o pe tipa aia mișto dintr-a noua și i-o arăt și colegului, vine profu’ de mate. Și dă-i plictiseală. De parcă mie de integralele lui îmi arde acu’. Trece matematica și vine engleza. Apoi fizica și două ore de română.

Male student reading a book in a library

În sfârșit a trecut și ziua asta. Acum pot sta liniștit pe telefon la Roblox. Sau să fac niște filme pe Tik Tok? Dar mai întâi să fac un selfie că azi nu m-am lăudat cu nimic pe Facebook. Asta până nu or începe să curgă mesajele grupurilor de Whatsup.

Ce? Să citesc? Ha ha!!! Nu am timp de așa ceva!

Cum fac eu?

După ce spăl fetele le bag în pat și le citesc. Orice pentru vârsta lor. Le citesc cam un capitol apoi plec în camera noastră. În sfârșit! Singurele momente de liniște ale zilei. Așa că îmi iau cartea și citesc. Până simt că mi se nchid ochii, literele se dublează și cuvintele încep să pălească.

follow, like and share

2 Replies to “Mai avem timp de citit în ziua de azi?”

  1. Timp ar fi de citit-autobuz,tren.pauza lucru,acasa seara….Nu timpul ar fi problema pentru care se citeste asa putin ci preturile mari si foarte mari la carti.Preturi enorme sunt si la cartile de povesti pt prescolari dar si la cele pt elevi .Pentru ca elevii sa prinda drag sa citeasca trebuie sa primeasca cari de cand incep sa invete alfabetul iar daca parintii nu au bani sa le cumpere carti placerea de a citi nu mai exista si ajung sa stea numai in fata calculatorului.Ma gandesc ca poate asta se si doreste-tineri cu cat mai putina cultura generala care pot fi usor manipulati

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *