Dezastrul de la Cernobil

Dezastrul de la Cernobil

Accident nuclear de mari proporții la centrala Vladimir Ilici Lenin din Cernobil. Anunțul terifiant a fost făcut azi dimineață de presa suedeză, după ce un cercetător de la centrala nucleară din Forsmark a descoperit că pantofii săi au un nivel înalt de radiații. Investigațiile oamenilor de știință suedezi au demonstrat că sursa radiațiilor se află la o distanță de 1100 km, în Ucraina la Cernobil, unde a explodat unul dintre cele patru reactoare. Grav este că accidentul a avut loc cu două zile în urmă, timp în care populația nu a știut nimic și a fost expusă unor doze letale de radiații.

Dacă un fizician suedez nu ar fi descoperit din întâmplare că pantofii lui sunt radioactivi, probabil anul 1986 ar fi reprezentat sfârșitul continentului nostru.

Cum despre Titanic se știa că e cel mai sigur vapor, incapabil să se scufunde vreodată, așa erau considerate și centralele nuleare rusești. Niciodată nu aveau să ”se scufunde”. Era imposibil ca ele să cedeze, deși, așa cum avea să se dovedească, tehnologia nu era una de vârf, iar hibele erau numeroase din cauza economiei pe care o făcea sistemul.

Pe 26 aprilie, la ora 1.23 noaptea, o bubuitură puternică i-a trezit pe locuitorii orașului Pripyat. În zona centralei care se află cam la 30 de km, se vede o flacără ca nicio altă flacără văzută până atunci. Echipele de pompieri sunt mobilizate și anunțate că la Cernobil a izbucnit un incendiu. Unul obișnuit care va fi stins cu ușurință. Toți oamenii au plecat îmbrăcați doar cu uniformele. Nici pomeneală de vreun echipament de protecție. S-au luptat cu flăcările radioactive și au ridicat cu mâinile goale bucăți de grafit. Și cu toate astea, reactorul continua să ardă.

Sute de curioși s-au strâns pe pod să privească cu încântare fumul luminos care se ridica deasupra centralei. Copii și adulți se jucau cu cenușa care cădea din cer. Niciunul dintre ei nu avea să supraviețuiască.

Primii pompieri ajunși la locul icendiului deja clacaseră. Fuseseră expuși la doze incredibile de radiații.

Ludmila Ignatenko nu are stare. Simte că ceva rău se întâmplă, că nu este un incendiu ca toate celelalte pe care le stinsese soțul său. Privește pe fereastră incredibilul fum colorat și incandescent și știe că Vasili este în pericol. Când primește telefon că toți pompierii răniți au fost trimiși la spital, Ludmila fuge într-un suflet către soțul ei. Se căsătoriseră de curând și mai aveau câteva luni până să devină părinți.

Vasili nu a zăbovit mult la spitalul din Pripyat. Când a ajuns Ludmila deja toți pompierii erau transferați la Moscova. Asistentele i-au spus să se ducă acasă, că soțul său a fost grav rănit în incendiul de la centrală. Dar nici nu a vrut să audă. A plecat imediat spre Moscova și a găsit spitalul unde au fost aduși cei de la Cernobil. Și aici asistentele au sfătuit-o și chiar i-au impus să nu intre, mai ales că era însărcinată. Dar a dat niște bani și le-a înduplecat. Nimeni nu știe ce sunt alea radiații și de ce ar trebui să se sperie de ele. Nu se vede nimic schimbat, totul e ca înainte.

Vasili însă nu mai este același. Pielea i s-a înnegrit și este acoperită cu o pojghiță albă Din zi în zi e mai rău. Se spune că laptele ajută la eliminarea radiațiilor, dar bărbatul nu poate înghiți nimic. Iar ce înghite, vomită. După două zile, din fața lui Vasili au mai rămas doar dinții și ochii plini de lacrimi. Ludmila nu putea să stea după paravanul unde o așezaseră infirmierele. Trebuie să-l ia în brațe, să-i fie alături în ultimele clipe de viață. Îi ia capul în mâini, îl mângâie și îl sărută cu dragoste.

La patru luni de la moartea soțului ei, Ludmilei îi vine sorocul. Naște o fetiță care a trăit doar câteva ore. Nici nu au lăsat-o să o atingă. La maternitate i s-a spus că fătul absorbise toate radiațiile din corpul mamei. Cu alte cuvinte, fiica ei se sacrificase să o salveze pe ea. Asta este povestea Ludmilei.

Dar din păcate au fost zeci de mii de astfel de povești triste. Guvernul rus a refuzat să anunțe dezastrul. Propaganda trebuia să funcționeze acum la cele mai înalte standarde. Chiar după ce suedezii au tras semnalul de alarmă pentru tot mapamondul, sovieticii au negat că reactorul 4 al centralei de la Cernobil explodase. Continuau să susțină că a fost doar un incident de proporții reduse.

Norul radioactiv se pregătea să traverseze întreg continentul. Plus că în perioada respectivă vrmea era plioiasă. Oamenii din Pripyat își amintesc de bălțile galbene, de picăturile de ploaie colorate și luminoase. Și ei încă nu știau nimic. Copiii ieșeau din casă, se duceau ca de obicei la școală și se jucau pe străzi. Abia după multe presiuni externe s-a hotărât evacuarea unei arii de 30 km în jurul centralei.

Locuitorii sunt luați cu autobuze și strămutați. Obligați să lase totul în urmă fără să li se explice pe înțelesul lor, de ce. Mulți bătrâni au refuzat. Oricum și-au trăit viața. Dacă e ca radiațiile să-i omoare, măcar să-i omoare în casele lor.

În urma oamenilor au rămas animalele. Câini, pisici, vaci, porci și alte orătănii care se găsesc în bătătură. Soldați aduși de prin toate colțurile URSS-ului au fost aduși să le vâneze. Lichidatori și vânători își sacrifică propria viața pentru a opri moartea continentului. Trei voluntari s-au oferit să înoate în apele radioactive de sub reactor pentru a opri o nouă tragedie: infiltrarea radiațiilor în pânza freatică.

Unii își dau viața cu plăcerea de a deveni eroi. Ații sunt trimiși la moarte cu forța. Dacă nu o moarte imediată, una care te urmărește ani la rând. Ani în care ești un pericol pentru toți cei din jurul tău.

Un lichidator își amintește că după misiune și-a ars toate hainele. A păstrat doar șapca să i-o ducă amintire fiului său. Băiatul a purtat-o cu mândire până s-a îmbolnăvit de cancer cerebral.

Si vocile Cernobilul-ului sunt enorm de multe din păcate. Nici în ziua de azi nu se știe numărul exact al victimelor. Dar acesta continuă. Nivelul radiațiilor în zonă va scădea la jumate abia în 2500 de ani.

Știați că?

  • agențiile de turism oferă tururi ale orașlui Pripyat. Prima oprire este în celebrul parc de distracții care nu a apucat să fie vreodată folosit. Alte puncte de atracție sunt ”pădurea roșie” și noul sarcofag al centralei. Exursiile în zonă sunt departe de a fi inofensive. Dozimetrele date turiștilor bipăie în continuu;
  • celelalte trei reactoare ale centralei de la Cernobil au continuat să funcționeze după accident;
  • Svetlana Aleksievici a făcut un o cercetare extrem de amănunțită, discutând cu suprviețuitori ai dezastrului nuclear. Titul original este Vocile Cernobilului. Cartea a stat la baza celebrei serii HBO, Cernobyl;
  • Autoarea este deținătoarea premiului Nobel pentru literatură.
follow, like and share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *