Zorba Grecul

Zorba Grecul

Accident la o mină de lignit din insula Creta. Instalația de teleferic a minei s-a prăbușit încă de la inaugurare, stâlpii căzând unul câte unul. Din primele cercetări, se pare că nu au fost victime, dar paguba investitorului este uriașă.

Tânărul Bazil, intelectual de familie bună, poreclit de prieteni ”șoarecele de bibliotecă” s-a hotărât să-și ia viața în propriile mâini și să plece în insula Creta. Șia propus să reactiveze o veche mină de lignit și să trăiască o perioadă printre țăranii de la malul mării.

Tocmai când se află în port în așteptarea vaporului, este abordat de un bărbat de 65 de ani, cu față aspră, ridată și arsă de soare care îi propune să-l înoțească. Se prezintă ca fiind Alexis Zorba, om bun la toate, inclusiv la extragerea lignitului. Bazil este sedus din prima clipă de energia și de pofta de viață a bătrânului și pornesc împreună pe mare spre insula Creta.

Pe drum, Zorba începe să-și povestească viața. Văzuse ororile războiului și chiar participase la ele, ucigând bărbați și siluind femei. Își câștiga existența îndeplinind diferite munci pe la patroni de prin toate colțurile lumii. Un spirit liber, simplu, fără carte dar care iubește viața, femeile și muzica. Pe oriunde ar colinda, niciodată nu se desparte de al său șanțuri care în mâinile lui pare să aibă suflet.

Ajunși pe insulă, cei doi refuză să înnopteze la ”mai marii satului” și preferă hanul sărăcăcios al lui madamme Hortense, o fostă curtezană de origine franceză. Sunt primiți cu mare ospitalitate de bătrână, cinează împreună iar Hortense le povestește cum odinioară patru mari comandanți, reprezentanții marilor puteri se întreceau să-i ajungă la inimioară, copleșind-o cu daruri scumpe. Acum din ea mai rămăsese doar o femeie trecută, cu fața încărcată de pomezi și duhnind a colonie ieftină.

Zorba nu întâmpină nicio greutate în a-și face loc în patul ei. Devine Bubulina lui și petrec toți trei seri încântătoare la hanul ei mâncând și bând pe săturate și depănând amintiri din vremurile demult apuse.

Bazil simte pentru prima dată că e fericit. Marea, stelele, Zorba și șanțuri-ul îi aduc bucuria de a trăi. Discuțiile filozofice cu bătrânul grec din nopțile petrecute în baraca de pe maul mării, bând vin și mâncând supă și dansând, i se păreau lui Bazil mai veridice decât toate cărțile pe care le citise până acum. Zorba propovăduia iubirea femeii cu o pasiune molipsitoare de care începuse să fie cuprins și tânărul scriitor. Mai ales că și lui ca și tuturor bărbaților din sat, i se aprinseseră călcâiele după văduva Surmelina.

Flăcăi și bătrâni suspinau după voluptoasa vădană. Dar ea nu părea să aibă ochi pentru niciunul dând naștere la adevărate tragedii. Fiul lui Mavrandonis, proprietarul minei pe care o închiriase Basil, tocmai se aruncase în valuri după ce Surmelina îl refuzase.

Afacerile nu mergeau conform planurilor. O galerie a minei se surpase și doar experiența și viteza de reacție a lui Zorba au salvat oamenii.

Bătrânului grec îi trecuse prin minte o idee care să salveze investiția patronului său. Un teleferic. În fiecare seară se ghemuia pe malul mării cu o miniatură și calcula unghiurile în care vor urca și coborî buștenii. Pleacă la Candia să cumpere cabluri cu banii dați de stăpânul său. Doar că la Candia o întâlnește pe tânăra și focoasa Lola care îl toacă de bani. Zorba îi scrie partenerului său că este reținut de o femeie și va mai întârzia. Franchețea confesiunii îl șochează și în același timp îl amuză pe Bazil. Nu se poate supăra pe Zorba.

Bubulina îl întreabă cu ochii plini de lacrimi ce vești are de la amantul său. Bazil scornește o poveste romantică, spunându-i că Zorba vrea să o ia de soție și mai întârzie să-i găsească inelul de logodnă potrivit.

Când în sfârșit într-o seară Bazil îl găsește pe Zorba la baracă află că economiile sale au fost înjumătățite. Dar adusese cablu și mâine avea să meargă la Mănăstire să cumpere pădurea la un preț de nimic.

Și cum un necaz nu vine niciodată singur, Bubulina se îmbolnăvește grav și în cele din urmă moare iar văduva Surmelina este decapitată de Mavrandoni dornic să-și răzbune fiul.

Dar telefericul trebuie pornit și inaugurarea făcută. După multe tertipuri, Zorba a reușit să obțină pădurea la prețul dorit, iar echipa lui a montat stâlpii. A venit momentul! Dar după primul buștean, stâlpii încep să se clatine, iar după cel de-al treilea deja toți au căzut ca piesele de domino.

Dar culmea! Bazil nu e panicat. Ba din contră. Se simte mai liber decât se simțise vreodată. Și mai fericit. Chiar dacă drumurile celor doi tovarăși se despart, vor ține legătura până la moartea lui Zorba când scriitorul este înștiințat printr-o telegramă că șanțuri-ul îi aparțilea acum lui.

Știați că?

  • Zorba grecul chiar a existat. Numele lui real era Gheorghios Zorba și a fost un miner pe care Nikos Kazantzakis l-a cunoscut într-una din multele sale călătorii;
  • Kazantzakis a fost foarte bun prieten cu scriitorul român Panait Istrati. Amintește de el chiar și în romanul Zorba grecul chiar în descrierea personajului său principal: „fața îi era plină de zbârcituri, măcinată, roasă parcă de vijelii și ploi. O altă față, câtiva ani mai târziu, mi-a făcut aceeași impresie de lemn muncit și chinuit: cea a lui Panait Istrati”.
follow, like and share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *