Moartea…poetului

Moartea…poetului

Un tânăr de doar 21 de ani a fost grav rănit după ce a căzut noaptea trecută între vagoanele unui tramvai din București. Băiatul se întorcea de la restaurantul Capșa și era însoșit de trei persoane, printre care și o misterioasă balerină. Se pare că ar fi consumat băuturi alcoolice și urma să meargă la garsoniera fetei pe care tocmai o cunoscuse. Tânărul este unul dintre cei mai promițători poeți români, devenit cunoscut cu un an în urmă după ce i-a fost publicată în Viața Românească o poezie de o rară sensibilitate: Moartea căprioarei.

Era trecut de ora două noaptea. Prima dată când tramvaiele circulau și după ora 12. Nicolae Labiș se îndrepta spre stația de tramvai de vizavi de Spitalul Colțea. Poetul se întorcea de la restaurantul Casa Capșa, unde luase masa și băuse țuică. La sosirea tramvailui 13 în refugiu, Labiș a alunecat între cele două vagoane. A fost târâț cu fața spre șine până când vatmanul a auzit țipetele îngrozite ale călătorilor și a oprit tramvaiul.

Imediat a fost dus la Spitalul Colțea care se afla peste drum, însă medicii de gardă i-au refuzat internarea. Starea tânărului era mult prea gravă. Nici la spitalul Central nu a fost primit. Abia la a treia oprire, de la Spitalul de Urgență a fost oprit și examinat de medici. ”Traumatism al coloanei vertebrale și paraplegie” a fost cruntul diagnostic rostit de doctori.

Ancheta a început imediat. În stație se aflau atunci patru oameni. Labiș, doi băieți și o tânără. Accidentul a fost constatat de sergentul major Gheorghe Aurelian, care îşi făcea rondul de noapte în zonă. Iată ce declara: Astăzi 1956, 10 decembrie ora 2,40 eu, sergentul major Gheorghe Aurelian din DMC fiind de serviciu în postul Bd. Nicolae Bălcescu am fost sesizat că s-a produs un accident de circulaţie. Deplasându-mă la faţa locului, am constatat următoarele: Udroiu Mihai, născut la 28 decembrie 1928, în comuna Ciunuieni, raionul Horezu, regiunea Piteşti, fiul lui Moise şi al Paraschivei, domiciliat în Bucureşti, Strada Mihai Eminescu nr. 137, raionul 1 Mai – când a ajuns la circa 4 metri la capătul refugiului de tramvai, înainte de a opri tramvaiul pe loc, numitul Labiş Nicolae, domiciliat în Bucureşti, Şoseaua Kiseleff nr. 10, raionul Stalin, care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, a luat tramvaiul din mers, urcându-se pe la uşa din faţa remorcii. Aceste uşi nu sunt acţionate de către încasatori, ci sunt manevrate de călători. Urcându-se pe scară, neputându-se ţine, a căzut jos apucându-l platforma remorcii şi scara, iar la ţipetele publicului tramvaiul a oprit, după care a fost scos de sub scară şi transportat la Spitalul Colţea, rămânâd internat.

În ciuda diagnosticului fără speranțe, Nicolae Labiș a rămas conștient și a putut să le povestească prietenilor săi ce i se întâmplase. Primul pe care l-a chemat urgent, a fost colegul lui de cameră Aurel Covaci, căruia poetul i-a dictat ultima sa poezie.

Pasărea cu clonţ de rubin/ S-a răzbunat, iat-o, s-a răzbunat./ Nu mai pot s-o mângâi./ M-a strivit/ Pasărea cu clonţ de rubin./ Iar mâine/ Puii păsării cu clonţ de rubin/ Ciugulind prin ţărână/ Vor găsi poate/ urmele poetului Nicolae Labiş/ Care va rămâne o amintire frumoasă.

Portik Imre a fost unul dintre prietenii care l-au vizitat când se afla în spital și au au scris despre ultima lor întâlnire cu Labiș .

Imre: Cum a dat nenorocirea asta peste capul tău?…Ai fost beat?

Labiș: Nu, n-am fost beat. E adevărat că am băut în după-amiaza şi în seara aceea, dar nici măcar ameţit n-am fost.

Imre: Cum ai putut să cazi sub tramvai treaz?

Labiș: Nu am căzut singur, am fost îmbrâncit din spate de cineva…

Imre: De cine, îl cunoşti?

Labiș: Nu ştiu cine a fost. N-am avut timp să mă uit înapoi, pentru că îmbrâncitura m-a proiectat, cu braţele ridicate, pe grătarul între vagoane. Încleştasem degetele mâinilor de o bară a grătarului, dar încet, încet alunecam tot mai jos, iar picioarele tot mai mult ajungeau sub vagonul-remorcă. Eram cu capul în aer, cu faţa în jos şi vedeam cum sar din şine scântei galbene şi verzui. În timp ce eram târât aşa, am simţit câteva lovituri puternice ale vagonului din urmă în spate. Am aşteptat în loc până când motorul a ajuns în dreptul meu cu viteză redusă, însă văzând că va depăşi capătul zonei de refugiu, am pornit în urma lui, dar n-am reuşit să fac nici doi paşi, când m-am trezit împins din spate spre grătar.

Și nu este singura mărturie controversată despre moartea poetului. Teoria conspirației este confirmată și de Mihai Stoian, un alt vizitator al lui Nicolae Labiș pe când se afla în spital: Îmi aduc aminte că vorbea despre o scurtă vizită la Capşa, apoi, însoţit de doi bărbaţi şi de o femeie, balerină, coborâseră în pasaj la Victoria. Din staţia de la Piaţa Bălcescu a vrut să ia un tramvai nu spre casă, ci spre casa femeii, a încercat să se urce prin faţă la clasa a doua, dar cineva l-ar fi îmbrâncit în ultima secundă, s-a prins de grătarul intermediar dintre vagoane: ”Ţineam ochii mari deschişi şi vedeam cum, din capul meu izbit de caldarâm, ies scântei”.

Dar cine să fie oare misterioasa balerină rusoaică ce se afla alături de el la momentul accidentului? Se numea Maria Polevoi, avea 37 de ani și era fostă dansatoare a Teatrului Tănase din București. Acum dansa în ansamblul artistic al MAI. În seara fatidică a fost împreună cu poetul și cu Iosif Schwartszman, zis Grişa. Născut în Basarabia și pianist de meserie, avusese un conflict cu poetul cu ceva timp în urmă. Labiş şi balerina, conveniseră să plece separat de la masă, astfel încât să nu dea de bănuit. Cei doi ar fi trebuit să se întâlnească pe furiş, în staţia de la Colţea, de unde să meargă cu tramvaiul la ea acasă.

Nicolae Labiş a ajuns la tramvai când acesta tocmai pleca. Maria Polevoi, care-l urmărea ascunsă după un copac, a mărturisit după mulți ani de la finalizarea anchetei, schimbându-și declarația inițială, că Labiş a fost îmbrâncit de Grişa, care l-a urmărit pe poet permanent, cel mai probabil din gelozie. Aveam multe motive ca nimeni să nu mă vadă cu el. Când a sosit primul tamvai nr. 13, l-am urmărit cu privirea, având de gând să nu urc dacă se urcă el. Am văzut clar cum l-a îmbrâncit cel din spatele lui, continuându-şi drumul, în timp ce poetul dispăruse… Imediat după accident, Meri, așa cum o alinta poetul, a confirmat varianta oficială a decesului: alunecarea de pe scara tramvaiului.

Și ca să fie și mai multe paie pe foc, multă vreme s-a speculat că Grișa ar fi fost omul Securității, care avea ordine clare să-l elimine pe tânărul poet, devenit extrem de incomod pentru regimul comunist. Deși inițial fusese susținător al partidului, manifestându-și sentimentele politice prin poeziile sale, cu timpul s-a depărtat de sistem, devenind în cele din urmă iniţiatorul Mişcării de Rezistenţă anticomunistă în mediul studenţesc din România.

În noaptea dinspre 21 spre 22 decembrie 1956, tânărul Nicolae Labiș a pierdut bătălia cu moartea. Toți prietenii lui sperau că tinerețea lui va învinge. Singurul care a știut deznodământul de când l-a văzut pe poet, a fost doctorul Firică, cel care se afla de gardă în noaptea nenorocirii Mi-a revenit trista sarcină să constat, încă de la primul examen, că accidentatul nu avea nici o şansă: măduva era complet secţionată. Tot ce puteam face era să-i prelungim viaţa cu câteva zile.

Meri, așa cum o alinta poetul, nu și-a iertat niciodată inițiativa de a-l invita pe tânărul poet la ea acasă. A fost profund marcată de tragedia petrecută chiar sub ochii ei. A suferit o depresie severă care a urmărit-o toată viața.

La 22 de ani de la cumplitul accident, fost balerină a fost găsită moartă în garsoniera sa. Aceeași garsonieră în care, cu două decenii în urmă îl invitase pe Labiș. Luase o supradoză de somnifere.

follow, like and share

One Reply to “Moartea…poetului”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *