Tatuatorul de la Auschwitz

Tatuatorul de la Auschwitz

Tânărul Lale Eisenberg doreste să o găsească pe domnișoara Gita Furman pe care a cunoscut-o în lagărul de concentrare Auschwits-Birkenau. Numele și prenumele sunt singurele lucruri pe care le știe despre fata căreia i-a promis că amândoi vor scăpa teferi și vor duce o viață normală. Ca semn distiinctiv, fata are tatuat pe braț numărul 32407.

Imediat cum a primit ordinul, Lale și-a făcut bagajul și a plecat de bună voie de acasă. Nu știa unde îl vor duce sau cât va sta sau dacă se va mai întoarce vreodată. Tot ce știa era că nu o să-i fie bine. Dar plecase… sperând că așa își va proteja familia, că naziștii nu se vor duce și după surorile și părinții lui.

La gară, mulțimea adunată de evrei, a așteptat până un tren cu vagoane pentru vite și-a făcut apariția. În ordinele urlate de ofițerii naziști, oamenii au fost aruncați unul peste altul. Niciunul nu avea habar încotro se îndreaptă și ce soartă îi așteaptă. Puteau doar să tragă cu ochiul printre crăpăturile vagonului și să ghicească pe unde se află.

Destinația era Auschwitz. Cel mai temut lagăr de concentrare. Acolo de unde nimeni nu se mai întorsese vreodată.

Lale avea să se folosească de toate atuurile lui pentru a se reîntoarce cu bine în Slovacia. Era inteligent, vorbea multe limbri străine și avea un fizic plăcut. Calitățile tânărului slovac au fost remarcate imediat de soldații naziști. Așa a ajuns Lale să fie ajutor de tatoowierer și foarte rapid tatoowierer. Nu o ducea excelent, dar oricum o ducea mult mai bine decât ceilalți locuitori ai lagărului. Avea propria lui cameră, acces la porții suplimentare de mâncare și o mai mare libertate de circulație. Sarcina lui de serviciu e lesne de închipuit: să tatueze numere pe brațele prizonierilor. Odată ce trenul îi aducea la Auschwitz, oamenii nu mai aveau nume și personalitate. Deveneau numere. Iar Lale încerca cum putea să-i ajute. Le ducea mâncare și îi încuraja.

Așa a cunoscut-o pe Gita. Ea îi intinsese brațul iar el a privit-o în ochi. A iubit-o din prima clipă. Datorită poziției privilegiate, Lale reușea să-și viziteze iubita în duminicile în care nu avea de lucru. Reușește să o ajute și pe Gita și să-i obțină de lucru în clădirea administrației unde măcar stătea la căldură. Îi promite fetei că vor scăpa teferi. Dar ei îi era greu să-l creadă când vedea atâta suferință în jurul ei.

Descurcăreț cum era. Lale își făcuse intrarea la Kapo, gardianul femeilor. Așa reușea să petreacă ceva mai mult timp în compania Gitei și să-i ridice moralul. Prietenele Gitei aveau acces la bunurile confiscate de la evrei la intrarea lor în lagăr. Bijuterii, valută și pietre prețioase… pe toate Lale le ascundea sub patul lui. Le dădea la schimb muncitorilor din exterior, pe mâncare. Așa făcea rost de cârnați, ciocolată și alte alimente pe care le împărțea cu Gita și ceilalți prozonieri.

Dar cum ulciorul nu merge de multe ori la apă, tânărul este prins și aproape omorât. Numai o minune a făcut să scape cu viață. Rușii înaintează, zvonurile apar și printre locuitorii lagărului, dar contrar așteptărilor, lucrurile se înrăutățesc. Crematoriile funcționează zi și noapte, fără pauză. Vecinii lui Lale, țiganii, cu care se împretenise și cu ai căror copii se juca în fiecare seară, fuseseră evacuați din barăcile lor și duși în camerele de gazare. Dar cel mai cumplit a fost atunci când Lale și-a văzut iubita într-un imens șir de femei, bruscate de soldații naziști și duse cel mai probabil către moarte.

După ce a rămas fără Gita, Lale reușește să evadeze, unicul său scop fiind acela de a găsi fata. Simțea că ea trăiește și cândva se vor reîntâlni. După o perioadă în care a fost prizonierul unor bogătași care îl foloseau să agațe fete pentru petrecerile date la vila lor, Lale revine în Slovacia. Iși găsește una dintre surori în casa părintească, își schimbă numele în Sokolov după noul său cumnat și pleacă în căutarea Gitei. Și o găsește. A reușit să-și țină promisiunea. Au scăpat amândoi cu viață și au avut tot ce și-au dorit vreodată: să fie un cuplu obișnuit.

Știați că?

Lale Sokolov și Heather Morris, autoarea romanului
  • Este o poveste reală;
  • Numărul pe care Lale i l-a tatuat Gitei era 32407;
  • Lale și Gita au încercat destul de mult timp să devină părinți. Aproape de 40 de ani, Gita a dat naștere unui băiețel;
  • După război, Lale și Gita au plecat în Australia. Căutau un loc cât mai departe și cât mai diferit de cumplita experiență a războiului. Acolo au avut o afacere de țesături.
follow, like and share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *