Pentru cine bat clopotele

Pentru cine bat clopotele

Americanul Robert Jordan a venit în Spania în timpul Războiului Civil pentru a-și susține cauza. Va lupta împotriva fasciștilor cu toate puterile. Este expert în explozibil și a primit sarcina de a arunca în aer un pod în timpul atacului asupra orașului Segovia. Un ordin aproape imposbil de îndeplinit, aproape sinucigaș. Dar este hotărât să reușească chiar dacă va plăti cu viața pentru asta.

Totuși acum avea un regret. Dacă moare în luptă, nu va apuca să-și trăiască dragostea cu Maria. Și tare ar fi vrut să o ia de nevastă și să aibă împreună o viață liniștită la Madrid.

Robert Jordan e profesor de Spaniolă la o universitate din Statele Unite. Dar nu putea să stea liniștit și în siguranță la catedra sa, atâta timp cât fasciștii erau la putere în Spania. Așa că se înrolează în Brigăzile Internaționale unde își pune la dispoziție toată expertiza în domeniul explozibililor.

Nu trebuie să aștepete prea mult până primește o misiune pe cât de incitantă pe atât de primejdioasă. Este trimis să se alăture forțelor de gherilă republicane cu scopul de a arunca în aer un pod dinspre Segovia.

Pleacă în munții Guadarrama unde se alătură unei cete de țigani partizani conduși de Pablo. Pentru patru zile locuiește cu ei într-o peșteră înecată în fum de tutun și vapori de transpirație. Aici o întâlnește pe Maria, tânăra tunsă băiețește care are în spate o poveste tragică. Ambii ei părinți, republicani convinși, fuseseră executați de fasciști, care apoi au tuns-o, au torturat-o și au violat-o. Pilar, nevasta lui Pablo, a fost cea care a găsit-o mai mult moartă decât vie și a adus-o în ceată să se refacă.

Robert Jordan simte pentru prima dată alți fiori decât cei stârniți de cauza pentru care luptă. Fiorii dragostei. Se îndrăgostește de Maria cu care petrece momente pasionale. Îi promite că după această misiune vor pleca amândoi spre Madrid unde vor duce o viață liniștită și își vor întemeia o familie.

În sufletul lui și-a făcut loc pentru prima dată regretul că moartea aproape iminentă care îl pândește la detonarea podului, îi va răpi viitorul alături de femeia iubită. Îi rămâne doar prezentul. Așadar trebuie să savureze la maxim clipele petrecute alături de Maria. Se bucură de pielea ei, de mirosul ei, de atingerile ei și ar dori să le prelungeasă la nesfârșit.

Dar timpul trece și misiunea trebuie îndeplinită. Robert Jordan îmbracă podul în dinamită și reușește să-l dărâme. Doar că acum trebuie să-și croiască drum cu restul cetei printre tancurile și mitralierele adversarului. Deja mulți pieriseră iar supraviețuirea era aproape imposibilă. Robert Jordan este înimerit și se prăbușește sub cal. Unul dintre picioare i-a fost aproape retezat.

Știe că mergând mai departe nu va face decât să le curme viața și celorlalți. În acest moment știa că pentru el nu mai există nicio șansă, dar va face un ultim efort să-i ajute pe ceilalți. Va sta la pândă, așa rănit cum e, și va trage cu mitraliera în soldații care vin pe urmele lor.

Mi-a plăcut?

Nu pot să spun că romanele de război sunt preferatele mele, dar stilul lui Hemingway m-a făcut să o duc la bun sfârșit. Inserarea unei povești de iubire printre scenele violente ale războilui îndulcește cumva lectura. La fel și introspecțiile lui Robert Jordan și a celorlalte personaje.

Știați că?

  • Hemingway a supraviețuit celor cinci războaie în care s-a implicat, celor două accidente de avion, cancerului de piele, antraxului, pneumoniei diabetului și multiplelor lovituri la cap. Se pare că singurul lucru care l-a putut omorî a fost chiar el însuși. S-a sinucis cu arma lui preferată;
  • Mama lui și l-ar fi dorit fetiță. Îl îmbrăca în rochițe cu fundițe, îi lăsa părul lung și îl prezenta tuturor drept Ernestine, sora mai mică a lui Marceline. Tatăl lui era un om violent, care îl bătea cu cureaua;
  • Pleacă în Spania devenind corespondent de război în Războiul Civil. Aici prinde gustul coridelor părându-i foarte rău că nu poate participa și el din cauza rănilor pe care le suferise la picioare;
  • În ultimii ani de viață scriitorul devine chiar paranoic. Crede cu tărie că este urmărit de FBI și i se aplică un tratament cu electroșocuri, în urma căruia își pierde o parte din memorie;
  • Blestemul sinuciderii l-a urmărit toată viața. Mai întâi tatăl, apoi sora și fratele. Și nu l-a părăsit nici după moarte. Fiul lui Gregory a descoperit că de fapt este psihologic femeie, așa că și-a făcut operație de schimbare de sex. Mereu sub influența drogurilor și a a alcoolului, Gloria este arestată pentru comportamnet indecent. Este găsită moartă în celulă asupra ei planând suspiciunea de suicid;
  • Și lanțul sinuciderilor continuă. Nepoata scriiitorului, Margaux Hemingway, model de succes a căzut și ea în patima alcoolului și a drogurilor. La 35 de ani, chiar de ziua ei, a decis și ea să-și urmeze bunicul, punându-și capăt zilelor.
follow, like and share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *