Cărți de citit cu cei mici în perioada Crăciunului

Cărți de citit cu cei mici în perioada Crăciunului

Serile din această perioadă parcă sunt mai colorate și mai fermecătoare față de cele din timpul anului. Și este și normal. Se apropie Crăciunul, cu magia lui iar poveștile prind viață.

Este momentul să petrecem clipe de neuitat cu cei mici, în compania cărților cu personajele fantastice specifice sărbătorilor de iarnă. Copiii noștri cu siguranță vor fi fascinați de elfi, reni, zâne, troli și desigur de inegalabilul Moș.

Mai jos, vă prezint pe scurt 8 cărți de Crăciun pe care vi le recomand cu drag în serile de iarnă

1) Un băiat numit Crăciun de Matt Haig

Tatăl lui Nikolas, copleșit de nevoile financiare și ispitit de promisiunile unui rege, pleacă în căutarea tărâmului elfilor. Băiatul rămâne în grija unei mătuși hapsâne care în cele din urmă îl alungă din casa părintească.
Lui Nikolas nu-i rămâne altceva de făcut decât să plece pe urmele tatălui său. Va învăța ce înseamnă prietenia, sacrificiul și va învăța că munții sunt făcuți pentru a fi urcați. Nimic nu este imposibil. O poveste presărată cu umor și plină de magie. în care mai multe lumi se intersectează.

2) Fetița care a salvat Crăciunul de Matt Haig

Rămânem tot la Matt Haig și tot cu un roman pentru copii dedicat Crăciunului. Amelia Wishart îi scrie Moșului. Are doar o singură dorință. Ca mama ei să se facă bine.

Din păcate scrisoarea ei nu ajunge la destinație iar mama ei moare. Fetița, împreună cu pisoiul ei, Căpitanul Funingine, au de înfruntat de acum încolo multe primejdii. Pe alt plan, pe tărâmul lui Moș Crăciun liniștea e tulburată de o răscoală a trolilor împotriva elfilor. Cel mai grav lucru însă, e că au murit speranța și magia și odată cu ele și puterile Moșului.

3) Poveste de Craciun de Charles Dickens

Probabil cea mai citită carte de generații întregi în preajma sărbătorilor de iarnă. Scrooge este un bătrân zgârcit și ursuz, căruia îi place să trăiască în singurătate, mai ales de când murise Marley, singurul său prieten. În ajunul Crăciunului, este vizitat de stafia lui Marley care îl avertizează că vor mai veni la el încă trei spirite.

Așadar, la miezul nopții Scrooge se trezește față în față cu Duhul Crăciunului Trecut care îl poartă înapoi în satul în care s-a născut. Se vede din nou copil, stând singur în bancă și citind sau privind trist pe fereastră. Urmează Duhul Crăciunului Prezent care îl poartă într-o casă sărăcăcioasă dar plină de iubire, unde familia unui angajat al lui sărbătorea Crăciunul. Ultima vizită este cea a Duhului Crăciunului Viitor care îl poartă la o înmormântare: Scrooge își dă seama că murise chiar fiul angajatului său din cauza sărăciei și a frigului.

Acesta este Momentul în care Scrooge alege să devină un om mai bun. Înțelege că îi stă în puteri să schimbe viitorul.

4) Un cadou de la păpuşa singuratică de Dare Wright

Chiar și jucăriile își fac între ele cadouri de Crăciun. Edith, o păpușică cu personalitate puternică, nu știe ce cadou să-i facă lui Mr. Bear. Oare ceva făcut char de ea i-ar plăcea pritetenului ei?

Aventurile lui Edith și ale familiei Ursu îi vor încânta cu siguranță pe cei mici, mai ales că această carte are o grafică foarte bună.. Ilustrațiile alb-negru ale acestei povești sunt considerate unele dintre cele mai ingenioase din lume.

5) Moș Crăciun de Mauri Kunnas

O carte viu colorată și superb ilustrată chiar de Mauri Kunnas care va aduce în inimile voastre atosfera Crăciunului. Povestea are o notă de autenticitate care va înflăcăra imaginația celor mici. Mai ales că autorul este chiar …finlandez. Așa că totul e explicat pe înțelesul copiilor și este și foarte plauzibil. Aici găsiți inclusiv modalitatea prin care Moșul reușește să fie omniprezent în toate casele de pe întreg mapamondul în seara de ajun.

Suntem introduși în lumea magcă a spiridușilor și a familiei lui Moș Crăciun care locuiește la poalele muntelui Korvatunturi din Laponia. Scrisorile cu dorințele copiilor ajung aici numai cu un avion special iar Moș Crăciun se pregătește pentru lunga sa călătorie dându-și cu cremă antireumatică, în timp ce soția lui îi peticește pantalonii vechi de sute de ani.

6) Crăciunul în lume de Lesley Sims

O carte foarte bună pentru acumularea cunoștințelor de cultură generală în materie de Crăciun. Aflăm ce obiceiuri sunt în lume și cum au apărut acestea. Cine a scris prima scrisoare de Crăciun, de ce împodobim brazii sau ce pun oamenii pe masă în diferte părți ale lumii.

O carte cu informații interesante, ambalate și ilustrate într-un mod foarte atractiv.

7) Cartea de Crăciun de Selma Lagerlöf

Aveți în această carte 14 povestiri încărcate de magie care vă vor încălzi sufletele în serile de iarnă. Veți fi purtați în zona scandinavă, pe tărâmuri necunoscute, încărcate de mituri și legende. Selma Lagerlöf este prima femeie care a câștigat premiul Nobel pentru literatură, deci putem alege cu încredere să ne petrecem câteva seri în compania poveștilor ei.

8) Marea carte a Crăciunului

O carte tip enciclopedie în care copiii vor citi în exclusivitate un interviu cu Moș Crăciun, vor afla care este adresa la care îi pot trimite scrisorile, cum se sărbătorește Crăciunul în diferite locuri din lume și cum să organizează o petrecere. Și surprizele continuă! O colecție de colinde și chiar rețete specifice sărbătorilor de iarnă, jocuri și idei ingenioase pentru decorațiuni. Interesant, nu?

follow, like and share

One Reply to “Cărți de citit cu cei mici în perioada Crăciunului”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *