A fost odată 2019…

A fost odată 2019…

A venit momentul acela când tragem linia și facem adunarea. Adunarea lucrurilor bune care ni s-au întâmplat în anul care tocmai se încheie. Pe cele rele le ignor. Deja, le-am și uitat.

2019, a fost anul în care mi-am urmat pasiunea de a scrie și de a citi la un nivel superior și am înființat acest blog.

A fost un an încununat de succes pentru fiica mea cea mare și un an „jucăuș” pentru cea mică.

A fost anul în care am văzut în sfârșit concertul Backstreet Boys pe care mi-l doream din copilărie 🙂 și anul în care familia ni s-a mărit cu un cățeluș.

A fost primul an de când sunt mămică, în care am reușit să-mi fac un pic de timp și pentru sufletul meu. Și sunt mândră de asta :). Am reușit să citesc mult mai mult față de cât reușeam până acum și am reușit să și vorbesc pe blog despre cărțile citite. Indiferent dacă au fost citite doar de mine sau de mine împreună cu fetele.

Am descoperit personaje complexe, bine conturate și colorate, implicate in povești complicate, șocante, triste sau optimiste și pline de speranță.

Prin rândurile acestor cărți am văzut țări și culturi despre care nu știam mare lucru, am călătorit înapoi în vremuri de război, printre naziștii cei cruzi pentru care viața unui om valora la fel de mult cât cea a unui țânțar.

Am zâmbit odată cu personajele care se îndrăgosteau, am plâns alături de cele care sufereau și am sperat întotdeauna la un final fericit.

Iată mai jos o listă cu tot ce am citit în 2019 .

  1. Intrați în El Encanto – Susana Lopez Rubio
  2. Colț Alb – Jack London
  3. Muzeul Inocenței – Orhan Pamuk
  4. 1984 – George Orwell
  5. Chita Chiralina – Panait Istrati
  6. Matilda – Roald Dahl
  7. Zeița Orezului – Rani Manicka
  8. Fructele Mâniei – John Steinbeck
  9. Cine l-a ucis pe Palomino Molero – Maio Vargas Llosa
  10. Călătoriile lui Gulliver – Jonathan Swift
  11. Temă pentru acasă – Nicolae Dabija
  12. Casa Spiritelor – Isabel Allende
  13. Refugiul – Nicholas Sparks
  14. Tabăra – Loius Sachar
  15. Jurnalul Annei Frank – Anna Frank
  16. Cișmigiu et. Comp – Grigore Băjenaru
  17. Un bărbat pe nume Ove – FredrikBackman
  18. Lumea Sofiei – Jostein Gaardner
  19. Metamorfoza – Franz Kafka
  20. Zuleiha, deschide ochii – Guzel Iahina
  21. Pânza Charlottei – E. B. White
  22. Kildine. Povestea unei principese răutăcioase – Regina Maria a României
  23. Vânătorii de zmeie – Khaled Hosseini
  24. Invitație la vals – Mihail Drumeș
  25. Minciuni pe canapea – Irvin Yalom
  26. Tunelul – Ernesto Sabato
  27. Papillon – Henri Charriere
  28. Hoții de frumusețe – Pascal Bruckner
  29. Vocile Cernobilului – Svetlana Aleksievici
  30. Pânza de păianjen – Cella Serghi
  31. Se numea Sarah – Tatiana de Rosnay
  32. Enigma la mansardă – Rodica Ojog-Brașoveanu
  33. Zorba Grecul – Nikos Kazantzakis
  34. Privighetoarea – Kristin Hannah
  35. Și munții au ecou – Khaled Hosseini
  36. Sora mea, Ramona – Beverly Cleary
  37. Grădina uitată – Kate Morton
  38. Arta conversației – Ileana Vulpescu
  39. Tatuatorul de la Auschvitz – Heather Morris
  40. Pentru cine bat clopotele – Ernest Hemingway
  41. Memoriile unei gheișe – Arthur Golden
  42. Lorelei – Ionel Teodoreanu
  43. Fetița care a salvat Crăciunul – Matt Haig
  44. Scandalul – Fredrik Backman
  45. Aleea cu licurici – Kristin Hannah
  46. Vii și morți – Simonov Konstantin
  47. Bastarda Istanbulului – Elif Shafak

Pentru 2020 îmi porpun să postez mai des și să împărtășesc cu voi într-un mod cât mai plăcut secretele paginilor pe care le citesc. Iar ca număr de căți citite, sper ca anul viitor să fie și mai prolific.

La mulți ani cu sănătate și fie ca paginile multor cărți să vă bucure sufletele și în 2020!

follow, like and share

2 Replies to “A fost odată 2019…”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *