Maxim Gorki

Maxim Gorki

Cartea este cea mai complicată şi cea mai măreaţă minune dintre minunile create de omenire în calea ei spre fericire – Maxim Gorki

Maxim Gorki era pseudonimul său literar.

Puțini știu că numele lui adevărat a fost Alexei Maximovici Peșkov.

Copilăria lui a fost una dramatică. La vârsta de nouă ani a rămas orfan, rămânând în grija bunicii, față de care a dezvoltat un atașament major. La moartea acesteia, a încercat să se sinucidă și timp de cinci ani nu și-a găsit locul. A colindat pe jos prin tot Imperiul Rus, acumulând experiențe care îi vor fi ulterior de folos în operele sale.

În 1902 l-a întâlnit pe Lenin și au devenit buni prieteni. Atât de buni, încât Gorki și-a pus apartamentul la dispoziția bloșevicilor, transformând-ul în centru de comandă. Totuși relațiile de prietenie nu au fost de lungă durată, scriitorul acuzându-i pe Lenin și Troțki că nu au habar de drepturile omului ei fiind „deja corupți de otrava murdară a puterii. Asta se vede după lipsa de respect nerușinată față de libertatea cuvântului și față de alte libertăți civice pentru care a luptat democrația”.

Desigur atitudinea lui nu a rămas fără urmări, scrisorile lui Lenin către el fiind pline de amenințări: „Te sfătuiesc să-ți schimbi anturajul, vederile, acțiunile, altfel viața și-ar putea întoarce fața de la tine”.

Evident intrase în diszgrația bolșevicilor, motiv pentru care în toamna anului 1921 a emigrat în Italia, invocând strea lui șubredă de sănătate cauzată de tuberculoză.

La Sorrento, Gorki nu a dus un trai îmbelșugat, lipsindu-i în același timp faima pe care o cunoscuse în URSS. Stalin a profitat de situație, dând o lovitură propagandistică și invitându-l pe scriitor să se repatrieze. Revenit pe tărâmurile natale. Gorki a fost decorat cu Ordinul Lenin și I s-a oferit o locuință de lux în Moscova.

Dar nici de data aceasta relațiile de prietenie cu regimul nu au durat prea mult. Gorki a fost arestat la domiciliu și a murit în 1936, la scurt timp după ce fiul lui, Maxim Peșkov, și-a pierdut viața în condiții suspecte.

Au existat întotdeauna zvonuri cu privire la otrăvirea celor doi, dar care nu au putut fi niciodată confirmate sau infirmate. Totuși Stalin a fost printre cei care au cărat cosciugul lui Gorki în ziua înmormântării sale.

follow, like and share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *