Kiss Me Kate

Kiss Me Kate

Kiss me Kate vine la voi direct de la Teatrul Național de Operetă şi Musical „Ion Dacian”

O starletă provocatoare, în căutare de roluri principale. Un regizor ce se crede îndrăgostit. O soție-actriță înșelată gata să se răzbune. Și doi mafioți periculoși cărora nu le vibrează nicio coardă sensibilă la drama trioului amoros descris mai sus.

Îmblânzirea Scorpiei a lui Shakespeare va fi pusă în scenă cu mare pompă. Regizorul și-a ales disribuția după criterii foarte stricte. Amanta, rolul principal iar fosta nevastă și totodă fosta glorie a teatrului, rolul negativ.

În ziua premierei, o neînțelegere teribilă încinge și mai mult spiritele trioului amoros. O scrisoare de amor ajunge din eroare pe mâna destinatarului celui mai nepotrivit. Iar de aici se declanșează nebunia.

În toiul premierei, personajele își reglează propriile conturi, inserând în piesă tragedia lor personală. Pasiunea, furia, iubirea și deznădejdea îndrăgostiților se împletesc cu drama personajelor shakespieriene. Iar când unul dintre artiști amenință că părăsește spectacolul, apar doi mafioți fioroși și delicioși.

Kiss Me kate este un musical complex, un teatru în teatru, plin de umor și pe înțelesul tuturor. Un spectacol pentru toată familia, cu o poveste spumoasă, pusă în scenă pe cunoscuta muzică a lui Cole Potter.

Și chiar dacă nu putem merge deocamdată să ne delectăm în sala de spectacol, Teatrul de Operetă și Musical Ion Dacian, vă aduc scorpia în casa.

Așadar sâmbătă seara, pe 28 martie , ocupați-vă locurile în fața monitoarelor și intrați pe www.opereta.ro sau pe pagina de facebook @OperetaIonDacian. Cortina se ridică la ora 18.00.

Vizionare plăcută!

follow, like and share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *