19 mai

19 mai

19 mai 1864, moare Nathaniel Hawthorne, autorul romanului „Litera stacojie”.  Vrăjitoarele din Salem l-au determinat să-și schimbe numele iar singura companie pe care o căuta era cea a „porumbiței lui”.

Nathaniel Hawthorne s-a născut în orașul Salem, din Massachusetts, la 4 iunie 1804;

Numele de familie al părinților lui a fost de fapt, Hathorne, dar a hotărât să-l schimbe, adăugându-i un „W” pentru a se deosebi de rudele sale. În special, nu dorea să fie asociat cu John Hathorne, stră-stră-stră bunicul lui, un judecător  care  participase la Procesul Vrăjitoarelor din Salem;

Și el și soția lui Sophia pe care o numea „porumbița” erau firi singuratice. Spuneau adesea că nu au nevoie de alte companii;

Înainte să-l cunoască pe Nathaniel, Sophia suferea de migrene teribile. Pe atunci, Hawthorne era iubitul surorii ei, Elizabeth. Aceasta își amintea că durerile de cap ale Sophiei au încetat imediat ce a făcut cunoștință cu Nathaniel Hawthorne;

Cuplul a avut o căsnicie lungă și liniștită. Sophia era una dintre marile admiratoare ale operei soțului ei despre care a scris într-un jurnal: „Sunt întotdeauna orbită și uluită de bogăția, adâncimea… nestematele de frumusețe din producțiile lui încât abia aștept să le recitesc, să pot medita și cugeta, să pătrund bogăția miraculoasă a gândurilor sale”,

Sophia și Nathaniel au avut trei copii;

Deși scria nuvele și povestiri, Hawthorne totuși nu își putea întreține familia din literatură. S-a angajat ca supraveghetor al districtului Salem, de unde a fost concediat trei ani mai târziu din motive politice;

După ce și-a pierdut slujba, Hawthorne era foarte furios pe Salem și a început să scrie romanul Litera Stacojie;

Hawthorne concepuse „Litera stacojie” tot ca pe o nuvelă. Cel care l-a convins să o transforme într-un roman autentic a fost editorul său James T. Fields;

Litera Stacojie a apărut pe piață în 1850. Cele 2500 de copii inițiale ale romanului s-au vândut în doar 10 zile. În urma scandalului declanșat de pierderea slujbei, Hawthorne devenise oarecum cunoscut, iar oamenii erau curioși să-i citească opera;

Romanul a fost bine primit de critici, dar Hawthorne a avut parte și de acuzatori care îl prezentau drept un defăimător oportunist;

Hester Prynne este unul dintre primele personaje feminine puternice din literatura universală:

Deși Litera stacojie l-a făcut celebru și l-a ajutat să-și cumpere o casă, Hawthorne nu s-a îmbogățit niciodată. Problemele financiare l-au urmărit tot restul vieții.

follow, like and share

One Reply to “19 mai”

  1. Thank you a lot for giving everyone remarkably remarkable possiblity to read in detail from this blog. It is often very nice and packed with fun for me personally and my office co-workers to search your web site not less than 3 times weekly to learn the newest secrets you have. And lastly, I’m actually fulfilled with the mind-boggling suggestions you give. Some 3 ideas in this post are easily the very best we have all ever had.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *