1984

Atențiune, atențiune!!! Tovarăși ai Oceaniei dați telecranele mai tare! Încep știrile! Datorită strategiei exemplare a partidului, de astăzi rația de ciocolată a crescut la 20 de grame. A unsprezecea ediție a dicționarului de Nouvorbă va ajunge în curând în casele voastre. Și de astăzi Oceania este în război cu Estasia. Întotdeauna a fost în război cu Estasia și mereu aliată cu Eurasia. Și nu uitați: Fratele cel Mare este cu ochii pe voi!

Winston Smith lucrează la Ministerul Adevărului la secția Documente. Sarcina lui prinicpală este aceea de a prelucra adevărul din ziarul Times (singurul de altfel) în funție de interesele și nevoile Partidului. Să facă în așa fel încât să pară că rația de ciocolata a crescut, când de fapt scăzuse de la 30 g la 20 g, să șteargă din edițiile anterioare orice persoană devenită indezirabilă Partidului și eliminată, în așa fel încât să pară că nici nu ar fi existat vreodată și să modifice toate știrile despre războiul cu Eurasia care se terminase și era acum aliată (adversarul se schimbă cam la 4 ani și de foecare dată ). Trecutul nu mai există. Oamenii nu mai știu cine sunt și de unde vin. Pur și simplu ”istoria s-a blocat. Nu mai există nimic altceva decât un prezent fără început și fără sfârșit, în care Partidul are întotdeauna dreptate”.

Pământul este acum împărțit doar între trei puteri mari și late: Oaceania (unde ne aflăm noi), Eurasia și Estasia, toate trei statele fiind conduse după același principii: supravegherea continuă a populației, manipularea dusă la extrem și idolatrizarea conducătorului.

Munca membrilor de partid, toți îmbrăcați în uniforme ce constau în salopete albastre, se desfășoară la cele trei ministere: Ministerul Adevărului care se ocupă cu propagarea minciunii, Ministerul Păcii care se ocupă de război și Ministerul Iubirii care se ocupă cu ura.

În Oceania, numele partidului este SOCENG (asocialismul englez), având-ul drept conducător pe Fratele cel Mare, al cărui portret cu ochi pătrunzători este prezent pe toate afișele și ecranele din oraș. Toate casele și birourile membrilor de partid sunt dotate cu telecrane care transmit nonstop realizările Puterii și noutățile de pe front. Mai grav este că acesta nu este unicul rol al telecranului. Poliția Gândirii este mereu pe urmele tale ca nu cumva să comiți vreun delict de crimăgândire. De aceea, telecranele pot să vadă și să audă ce face fiecare cetățean, supravegherea fiind permanentă. Este urmărit fiecare pas, fiecare grimasă, fiecare gest pentru a surprinde imediat orice semn de trădare.

Limba este principala modalidate de exprimare a gândurilor și trăirilor unui popor. Dar cum gândurile proprii nu își au deloc locul în regimul SOCENG și limba trebuie limitată și controlată cu strictețe. Așadar se lucreaza asiduu la Nouvorbă, o limbă ciuntită dorită de Partid. Prin introducerea Nouvorbei se dorește ștergerea treptată a tuturor cuvintelor și nuanțelor acestora. Spre exemplu să luam cuvântul bun. Opusul va fi simplu: nebun iar superlativul nu va mai fi foarte bun, excelent, etc. ci plusbun. Dicționarele de nouvorbă sunt singurele dicționare care de la o ediție la alta cuprind mai puține cuvinte. Eliminarea cuvintelor este sinonimă cu eliminarea gândirii. Principiul de bază al partidului este dublugânditul, adică orice cuvânt trebuia interpretat în primul rând în favoarea Partidului. Nu gândim că a scăzut ratia de ciocolată, ci că a crescut, așa cum dorește Partidul, care cum spuneam are întotdeauna dreptate.

Mai mult! Se dorește anihilarea persoanei pe toate planurile. Toate ministerele concură la îndoctrinarea populației. Războiul continuu, indiferent care ar fi dușmanul, nu reprezintă nimic altceva decât distrugerea produselor muncii omului pentru a duce la un nivel de trai extraordinar de scăzut. Oameni săraci = gândire slabă = manipulare. De aceea sunt distruse cu bună știință toate produsele care ”ar dărui maselor prea mult confort, în ultimă instanță prea multă inteligență.” Singurul domeniu în care se fac investiții este producerea armelor, ”unica modalitate convenabilă de a cheltui forța de muncă fără a fabrica nimic din ce s-ar putea consuma (…) Efortul de război este în așa fel calculat, încât să înghită orice surplus care ar putea să rămână după satisfacerea minimelor nevoi ale populației”. Astfel populația are parte de produse extrem de slabe calitativ: pâine neagră și uscată, dată cu rația, țigări din care cade tutunul, cafea artificială fără niciun gust, gin grețos, încălțăminte din cele mai proaste materiale. Toate acestea sunt pentru membrii externi ai Partidului. Produse de o mai bună calitate aveau doar membrii interni ai Partidului, iar proletariatul (prolii) se descurcau cum puteau cu cele mai limitate resurse.

Asocierile de orice fel dintre oameni sunt interzise. În grupuri de prieteni sau în cupluri, diferite idei pot să înflorească mai ușor drept pentru care se lucrează inclusiv la înlăturarea cuplurilor. Scopul lor acum este strict funțional, și anume acela de procreere, fără însă a se simți niciun fel de plăcere. Până și orgasmul trebuie eradicat. Nici alături de membrii familiei nu te poți siimți în siguranță. Oricum soția sau copiii te pot da pe mâna Poliției Gândirii, chiar și dacă faci imprudența de a vorbi în somn ceva ce nu trebuie.

În acest cadru apocaliptic, Winston si Julia au curajul să se îndrăgostească. Se cunosc la servici, la Ministerul Adevărului, își trimit bilețele de dragoste, se întâlnesc în Piață la manifestațiile de ură să schimbe în fugă două cuvinte de iubire, se întâlnesc în mare secret în pădure unde fac dragoste și chiar închiriază o cameră unde să poată trăi câteva ore de amor. Sunt conștienți că în cele din urmă vor fi prinși și eliminați, dar momentele lor sunt prea prețioase pentru a se opri. În puținul timp petrecut împreună, cei doi îndrăgostiți corupți uneltesc împotriva sistemului. Gândul care se repetă în mintea lui Winston este ca ”puterea stă în proli”. Dacă aceștia s-ar revolta, ar avea puterea să dărâme regimul. Încearcă să pătrundă în Frăția lui Goldstein, unicul dizident politic care a scăpat nepedepsit și a reușit să-și strângă foarte mulți adepți. Umblă zvonul că există chiar și o carte, numită Cartea, ce este Biblia Frăției. Winston simte că O’Brien, un important membru de partid este corupt și aparține oamenilor lui Goldstein. Îl contactează și în cele din urmă Giulia și Winston intră în posesia Cărții, intrând astfel și în rândurile Frăței, asumându-și conștienți, ca de obicei, orice risc. Așa cum se așteptau încă de la început, sunt descoperiți și arestați chiar din camera unde își consumau amorul. Ei stiu că până la urmă vor recunoaște tot ce au făcut și nu au făcut, că se vor turna unul pe altul, dar își promit să nu se trădeze, adică să-și păstreze neatinsă dragostea unul față de celălalt.

Winston este dus și torturat la Ministerul Iubirii chiar de O’Brien, care până la urmă era fidel Partidului, tot ce însemnau Frăția, mișcarea de Rezistență și Goldstein fiind doar o capcană menită să atragă toți rebelii. Un alt instrument care duce la perfecțiunea totalitarismului ideal descris de Orwell. Acum este considerat un cetățean cu o gândire bolnavă, care trebuie reeducat înainte de a fi ucis. Puterea nu ucide niciun trădător până când acesta nu este năpădit de remușcări și de o dragoste imensă pentru Fratele cel Mare. Winston își dorește moartea, dar refuză să-și autoanihileze gândirea. Nu vrea să accepte că 2+2 poate să facă 3 sau 5, în funcție de ceea ce dorește Partidul. ”Te stoarcem de ce ai în tine și te umplem de noi înșine” îi spune O’Brien și în final reușește să-i smulgă din suflet până și iubirea pentru Julia.

Oare cum le-ar mai plăcea guvernanțlor noștri de astăzi să înghițim orice minciună de-a lor fără ca nimeni să nu-și pună niciodată nicio întrebare? Cum le-ar mai plăcea să dețină controlul absolut al gândirii noastre? Să ne ia toate instrumentele care ar duce la înțelegera adevărurilor din spatele minciunii?

În societatea distopică imaginată de George Orwell în 1984, totalitarismul a atins nivelul ideal la care visează orice dictator, pentru orice oligarhie.

Este o lectură care ne îndeamnă să privim spre atrocitățile comise în trecut și să reflectăm cu atenție la ce ne rezervă viitorul. Oricând, în orice colț al lumii moderne, cu pretenție de democrație, un astfel de regim poate renaște și lua diferite forme.

Romanul lui Orwell a apărut în anul 1948 după o perioadă când scena istoriei fusese invadată de dictatori de toate culorile politice, care săvârșeau crime în masă în numele partidului și diverselor ideologii bolnave. Acestea sunt datele de la care pornește autorul când își imagineaza cum va arăta lumea peste 36 de ani, și anume în anul 1984.

Știați că?

• Numele real al autorului este Eric Blair? S-a născut în India în anul 1903, pe când aceasta era parte a Imperiului Britanic;
• Unii scriitori contemporani îl consideră pe Orwell un vizionar al epocii internetului, supravegherii cimbernetice asociate cu Fratele cel Mare;
• Orwell este un socialist convins, dar nu simpatizează deloc comunismul pe care îl critică în operele sale;
• In 1936, în timpul Războiului Civil Spaniol, Orwell a plecat în Spania pentru a deveni corespondent de război;
• În timul războiului a fost împușcat de un lunetist. A rămas a fost o vreme paralizat pe partea stângă și și-a pierdut vocea;
• Experiențele sale din Spania sunt redate în cartea sa Omagiu Cataloniei apărută în anul 1938;
• Din 1941 lucreaza pentru BBC principala lui sarcină fiind să comenteze evenimentele din cel de-al Doilea Război Mondial;
• Moare la 21 ianuarie 1950 la Londra, bolnav de tuberculoză;
• Filmul 1984, în regia lui Michael Radford a fost făcut chiar în anul 1984, între lunile aprilie și iunie, exact în perioada în care are loc acțiunea imaginată de Orwell? Mai mult, zilele filmărilor au coincis cu datele scrise de Winston în jurnalul său, iar scenele s-au filmat în Londra și în imprejurimi;
• A fost ultimul film al lui Richard Burton înainte de moartea acestuia. Actorul fiind deja foarte bolnav pe platourile de filmare, a fost nevoit să tragă nenumărate duble. Pentru scena din apartammentul lui O’Brien s-au tras 41 de duble;
• Văduva lui Orwell și-a dat acordul pentru turnarea filmului când se afla pe patul de spital, doar cu câteva zile înainte să moară;
• 2+2=5, metaforă amintită mereu de Winston, a fost sloganul Partidului Comunist Sovietic în timpul celui de-al doilea plan cincinal.