CE CAUT AICI?

Pai hai să vă zic! Aveam vreo 4 ani. Era pe vremea lui Ceașescu, pe la sfârșitul anilor 80. Îmi amintesc că pe la 8 jumate seara, Mamaia mă băga în pat și începea să-mi citească. Aveam o grămadă de cărticele ilustrate de povești, de poezii și de jocuri pentru copii. Îmi citea din poveștile lui Creangă, din cărțile cu Albă ca Zăpada și Cenușăreasa, din poeziile Elenei Farago și ale Otiliei Cazimir. Mi le citise de atâtea ori, încât le învățasem aproape pe toate pe de rost. Îmi amintesc că atunci când aveam musafiri, mă duceam cu o carte citită de sute de ori de Mamaia și mă făceam că știu să citesc. Recitam serioasă Punguța cu doi bani, cu ochii ațintiți pe pagini ca și cum chiar citeam, iar la final primeam cu mândrie multe laude și auzeam comentarii de genul: ”Nepoata mea are aproape 7 ani și nu citește așa de bine!”.

Preferatul bunicii era Eminescu. Îmi citea melodios seară de seară, încât e lense de înțeles că știam pe de rost Somnoroase păsărele, Codrule codruțule (așa îi ziceam eu) și cîteva zeci de strofe din Luceafărul.

Tot Mamaia m-a învățat să scriu și să citesc. Pe la 5 ani, am trecut la următoarea etapă: Abecedarul. Da, vechiul abecedar comunist devenise distracția noastră dinainte de culcare. La 7 ani când am intrat în clasa întâi, îl știam și pe el pe dinafară.

În școala primară am descoperit noi cărți care pur și simplu mă fascinau. Îmi amintesc și acum cu nostalgie în ce loc am citit fiecare carte. Grădina secretă și aventurile lui Buratino le-am citit pe scaun lângă geamul din bucătărie, poveștile fraților Grimm în patul părinților mei când eram răcită, Robinson Crusoe pe covorul nou din camera mea iar Heidi și Jane Eyre la Urziceni în casa bunicii, într-o vacanță de vară.

În clasa a noua m-am dus la real. De ce? Nu pentru că îmi plăcea matematica. În niciun caz! O uram! Și asta se vedea și în catalog. M-am dus pentru că au insistat ai mei și pentru că am vrut să fiu în continuare colegă cu prietena mea cea mai bună. Era pe atunci moda cu ASE-ul. Cică te făceai om dacă intrai acolo.

Dar într-a doișpea am zis răspicat că eu vreau la Jurnalism. Nu le-a convenit, mai ales tatei, dar nu prea au avut încotro.

Până la urmă am revenit la vechile mele înclinații, nici pe departe așa bănoase cum ar fi vrut ai mei.

Apoi au venit cele două maimuțele ale mele.  Și nu am mai avut timp de nimic. Acum că au mai crescut, le citesc seara, îaninte de culcare, așa cum îmi citea și mie Mamaia. Sau cel puțin încerc. Nu am nici pe departe răbdarea și calmul ei sau glasul ei melodios. Și cel mai important, spre marea mea mulțumire, am început și eu să citesc din nou! În ultimul an, am descoperit personaje fabuloase din toate colțurile lumii, țări exotice cu obiceiurile și tradițiile lor,  am încercat să înțeleg războaie de neînțeles, am stat cu sufletul la gură să descopăr mistere și criminali și am pătruns curioasă în mințile întortocheate ale fiecărui erou în parte. Și am decis să împărtășesc asta și cu voi, iubitorii de literatură!

Aici veți găsi recenzii de cărți scrise sub formă de știri. Da! Ați citit bine! Cu toții suntem atrași de titlurile senzaționale ale tabloidelor și de felul în care sunt scrise. Este modalitatea aleasă de mine de a atrage un segment cât mai mare de tineri spre lumea cărților și felul meu de a le arăta că acestea sunt la fel de senzaționale ca titlurile pe care le citesc în fiecare zi pe facebook. Deci dacă sunteți în căutare de recenzii tip comentarii de școală, nu ați nimerit bine.

Așa că simțiți-vă ca acasă, sau ca într-o bibliotecă, relaxați-vă și haideți să vorbim cât mai mult despre cărți!