Honore de Balzac

Gras, scund, foarte sarcastic și uneori grosolan de-a dreptul, un gurmand care își înfiora partenerii de cină, stropindu-i cu resturi care îi săreau din gură și un cafegiu înrăit care consuma câte 50 de cești de cafea turcească neagră pe zi. Iubăreț și amator de jocuri erotice cât mai deocheate, nu refuza nimic în pat. Decât să ejaculeze. Considera că sperma este cea mai pură substanță cerebrală și odată cu ea se irosește și un act de creație artistică.

Umbla vorba prin Parisul acelor vremuri că devorase la o singură cină o rață cu napi, două potârnichi, 12 cotlete de oaie și mai bine de o sută de scoici. Toate asezonate cu multă băutură. Că este adevărat sau nu, nu vom știi niciodaă. Cert este că fără foc, fum nu iese, iar înfățișarea lui confirmă excesele la care își supunea corpul.

S-a născut la 20 mai 1799 în orașul Tours, iar unicul lui prenume a fost Honore. Până la doi ani a fost crescut de o doică, după care familia Balssa îl trimite la un internat. Avea să povestească despre asta în operele lui de maturitate. Directorul instituției îl descira drept un băiețel „grăsuț, dolofan și cu fața rumenă. Iarna plin de degerături la mâini și picioare. Din cauza acestui neajuns a trebuit să fie cruțat adesea de bătaia cu vergi, care pe atunci se mai folosea întrucâtva, iar pedeapsa îi era schimbată în ținere la arest. Multă nepăsare, taciturn, deloc răutăcios, originalitate completă.”

Acest băiețel este astăzi unul dintre cei mai cunoscuți, dacă nu chiar cel mai cunoscut romancier francez. Desigur v-ați dat seama că vorbim despre Honore de Balzac.

El își dorea să facă literatură. Tatăl lui nici nu voia să audă că primul lui fiu nu va urma cursurile Școlii Politehnice. După multe discuții au ajuns la un compromis și Honore s-a înscris la Facultatea de Drept. Intră ucenic la un notar, iar singurul motiv pentru care se ducea la muncă era posibilitatea de a intra în contact cu diferiți membrii ai societății, de a cunoaște tipologiile viitoarelor lui personaje.

Dar Facultatea de Drept nu îl atrăgea deloc. Chiulea de la ore pentru a frecventa cursurile de Literatură de la Sorbona. Împlinise deja 20 de ani și familia l-a convocat la o discuție serioasă. Părinții lui îi oferă un răgaz de doi ani în care tânărul Honore trebuia să-și demonstreze talentele literare.

Cu o rentă de 1500 de franci pe lună oferită de tatăl său, Honore închiriază o mansardă veche în cel mai rău famat cartier al Parisului. Nu e de mirare dacă cadrul vi se pare cunoscut. Mute personaje balzaciene își duc traiul mizer în mansarde. Noroc că viitorul scriitor dispunea de o imaginație foarte bogată. Vă vine să credeți că pe pereții goi și murdari scria ceea ce și-ar fi dorit el să de afle în locurile respective? Pe un perete scrisese ”lambriu din lemn de trandafir cu o comodă”. Pe altul scrisese ”tapet cu oglindă venețiană” și cel mai valoros ”obiect” se afla deasupra șemineului gol: un ”tablou de Raphael”. Era atât de sărac în acea perioadă a vieții lui, încât de cele mai mullte ori cina lui consta într-o chiflă veche înmuiată în apă.

La finalul celor doi ani de probă, Honore reușise să termine doar o tragedie în cinci acte. Revine la casa părintească unde citește familiei opera sa. Un eșec total. Părinții și apropiații, toți consideră că tânărul Balzac nu are pic de talent. Un fost profesor al Școlii Politehnice, prieten de familie, prezent în acea seară îl sfătuiește: „Fă orice, numai literatură nu!”

Acea vară și-o petrece acasă și se îndrăgostește de Laure De Berny, o femeie căsătorită, mamă a nouă copii, în vârstă de 45 de ani. După multe stăruințe, Laure îi cedează și îi devine amantă. Va fi singura care îl va încuraja să meargă pe calea literaturii. Ea era cea care îi citea anuscrisele și îi corecta pasajale. Honore începe să scrie romane comerciale sub diverse pseudonime și încearcă chiar să intre în afaceri dar nu reușește decât să acumuleze și mai multe datorii.

Dar vine anul 1830 care se dovedește incredibil de benefic. Honore intră în contact cu mute edituri importante din Paris și începe să lucreze cu mult spor la Comedia Umană. Numai în acel an scrie peste o sută de lucrări. Chiar el spunea că își petrecea cel puțin 16 ore pe zi scriind.

De unde își lua modelele pentru eroii din romane? De peste tot. Uneori îi era suficent un dialog care îi trecea pe la urechi într-un restaurant pentru a crea un personaj.

Din păcate Balzac nu a reușit să-și termine opera de o amploare impresionantă. Multe romane au rămas neterminate. Scriitorul a murit la doar 51 de ani, după ce corpul lui a încetat să mai lupte cu abuzurile la care era supus.

Știați că?

• 

• 

• 

– Se estimează că numărul total al personajelor care au nume în Comedia umană a ajuns la 2 472, alături de care există încă 566 de personaje fără nume.

– la 20 de ani când a fost convocat de familie la acea discuție serioasă, tatăl său i-a spus: „În literatură trebuie să fii rege, ca să nu fii ordonanță!”. Tânărul Balzac, cu lacrimi în ochi răspunde: „Eu voi fi rege!”;

-particula nobiliară de din nume, nu aparținuse familiei. O ”inventase” bătrânul Balzac pentru a crea impresie. Honore a prelut-o cu plăcere și făcea uz de ea chiar în perioada lui cea mai grea în care locuia în mansarda mizeră din Paris