Pușkin
Se spune că s-a iubit cu peste 100 de femei. Și-a povestit fără perdea toate experiețele sexuale într-un jurnal secret. Prin scrierile lui revoluționare a devenit incomod pentru guvernul rus și a fost exilat de mai multe ori. Era excesiv de superstițios, s-a căsătorit cu o frumoasă copilă de 16 ani de care s-a îndrăgostit înuși țarul și murit în urma unui duel. Pe când agoniza pe patul de moarte, ultima lui dorință a fost să mănânce o înghețată.
Este considerat cel mai mare poet rus și fondatorul literaturii ruse moderne. Aleksandr Sergheevici Pușkin s-a născut la 6 iunie fiind descendentul unor vechi familii de nobili. Talentul lui în literatură a fost vizibil chiar din adolescență. Era membru activ al unui cenaclu literar din Petersburg, iar la 15 ani și-a publicat primul poem.
Dar Aleksandr Sergheevici nu era un scriitor ca toți scriitori. A devenit rapid cunoscut pentru poemele sale antidespotice. După apariția manuscrisului Odă Libertății s-a autoexilat la Chișinău, evitând astfel deportarea în Siberia.
Pușkin era la fel de năvalnic și pe plan sentimental. Veșnic îndrăgostit, cu toate simțurile îmbătate de miresmele pasiunilor trecătoare, seducea deopotrivă femei singure sau măritate. Aflat în exil în Basarabia, poetul se îndrăgosteşte de cele toate cele trei fiice ale generalului Raievski, eroul bătăliei de la Borodino, stârnind un mare scandal.
Pe listă a urmat ţiganca Zamfira. Sigur nu v-ați fi imaginat că Puşkin a trăit în şatră timp de o lună, din iulie și până în august, ca invitat de onoare al bulibaşei, tatăl Zamfirei. Se spune că aceasta i-ar fi ghicit în palmă viitorul, spunându-i că se va căsători cu o femeie frumoasă care îi va aduce pieirea.
Amorul ne arată cât de plăcută trebuie să fie moartea, dar noi nu suntem atenţi. Dacă ne-ar fi dat să murim de două ori, atunci poate că a doua oară nu ne-am mai teme. Aşa cum o virgină se teme de durerea pe care o provoacă intromisia, dar se desfată a doua oară şi e gata să o facă din nou, fără să acorde atenţie insignifiantei dureri, scria marele scriitor în jurnalul lui secret.
Cea de 113 iubire, și uitlima, a fost una dintre cele mai frumoase fete de la curtea țarului, Natalia Goncearova. A cunoscut-o la un bal, în anul 1826 și s-a îndrăgostit de ea nebunește la prima vedere. Trei ani i-au trebuit să-i convingă pe părinții Nataliei să i-o dea de nevastă.
Se spune că însuși țarul era îndrăgostit de frumoasa fată. De aceea poetul a devenit un apropiat al Curții și exilările lui au încetat. Totuși Țarul l-a umilit și i-a oferit cel mai neînsemnat titlu. Așa i-a arătat cât de mult îl ”stimează”.
Chair dacă ducea dorul aventurilor, Pușkin a avut o căsnicie fericită. El și Natalia au avut patru copii, doi băieți și două fete. Au trăit în liniște până în 1834 când a primit o scrisoare anonimă prin care era înștiințat că soția îl inșală cu ofițerul francez Georges D’ Anthes. Gurile rele spun că a fost o exagerare și s-au pus multe paie pe fos de către ”prietenii” lui de la Curte, pentru a fi înlăturat. Se spune că Natalia i-ar fi rămas mereu fidelă poetului în ciuda apropierii ei de ofițer.
Prezicerile Zamfirei au devenit realitate. Pușkin l-a provocat la duel pe francez, suferind o rană gravă care după două zile i-a devenit fatală. În perioada agoniei, a cerut cu limbă de moarte ca jurnalul său secret să fie publicat la 100 de ani de la moartea sa. Ceea ce s-a și întâmplat iar curioșii îl pot citi acum și în limba română.