Virginia Woolf

De data asta nimeni și nimic nu o mai putea opri. Și-a pus paltonul și a ieșit din casă. Se îndrepta hotărâtă spre râul Ouse. Pe drum și-a umplut buzunarele cu pietre. Simțea că înnebunește din nou și era hotărâtă să-i curme suferința lui Leonard. Pașii o duceau rapid spre râu, iar pietrele din palton au tras-o și mai rapid spre fundul acestuia. Trupul ei a fost găsit abia trei săptămâni mai târziu.

Virginia Woolf s-a născut din doi părinți intelectuali, cu un arbore genealogic încărcat de nume mari (Thackeray și Maria Antoaneta sunt doar două dintre acestea). Ambii soți erau văduvi pe când s-au îndrăgostit unul de celălalt și ambii aveau copii din căsătoriile anterioare. Fiind fete, Virginia și sora ei Vanessa, nu aveau acces la învățământul public. Erau nevoite să învețe acasă. Dar nu a fost un impediment pentru copilele care dispuneau de o bibliotecă imensă pe care o devorau cu nesaț. Mai mult decât atât, datorită originii intelectuale a părinților ei, casa lor era frecventată de cele mai în vogă personalități culturale ale vremii. Astfel se bucurau de compania lui Henry James, George Eliot, George Henry Leves și a fotografei Julia Margaret Cameron care le era chiar mătușă.

Prima depresie foarte puternică a suferit-o după ce mama ei a murit de gripă. Avea doar 13 ani. Au urmat abuzurile incestoase ale celor doi frați vitregi. După trei ani, i-a murit și sora din partea tatălui pe care o iubea foarte mult. Un nou șoc, o nouă depresie. Nu a trecut mult și i-a murit și tatăl. De data asta a încercat să se sinucidă aruncându-se pe fereastră. Din fericire, planul ei a dat greș. Au urmat multe deziluzii care o împingeau mereu spre marginea prăpastiei. Dar a fost trasă înapoi. De cele mai multe ori de către Leonard, soțul ei, care trăia veșnic cu frica în sân că Virginia poate oricând să se sinucidă.

Până să-și cunoască viitorul soț, Virginia se simțea mult mai atrasă de femei decât de bărbați. În adolescență făcuse o pasiune nebună pentru Violet Dickinson, o prietenă de familie cu aproape 20 de ani mai mare decât ea. Relația lor însă nu s-a consumat niciodată.

Pe Leonard Woolf l-a cunoscut când împreună cu alți scriitori au format Grupul Bloomsbury. În anul 1912 Virginia și Leonard s-au căsătorit, ea numindu-și soțul ”evreul fără un bănuț”. În societatea vremii, erau cunoscute opiniile ei antisemite. Totuși, mariajul celor doi a fost unul frumos. „Amorul după 25 de ani nu suportă despărțirea… înțelegi, e o plăcere enormă să fii dorită ca soție. Și căsătoria noastră e atât de unitară”, spunea scriitoarea. Cu toate accestea, gurile rele spuneau că între cei doi soți nu ar fi existat relații sexuale. Leonard ar fi reununțat să-și convingă nevasta să renunțe la atracția ei pentru sexul feminin.

Cât este de adevărat doar cei doi soți știu. Cert este însă că Virginia a avut în timpul căsătoriei o relație amoroasă foarte strânsă și asumată cu scriitoarea Vita Sackvile-West, și ea căsătorită. Cei doi soți acceptaseră, se pare, o căsnicie ”deschisă”. Virginia Woolf și-a portretizat iubita în romanul Orlando, o lucrare controversată și mult discutată de criticii literari.

De când începuse cel de-al doilea Război Mondial, Virginia se afundase iar în depresie. Știa că și ea și soțul ei sunt pe lista neagră a naziștilor. El pentru că era evreu, ea pentru că iubea femeile. Aveau resurse impresionante de benzină și erau hotărâți să inhaleze gazele de eșapamet când vor fi încolțiți de nemți. În timpul bombardamentelor, casa lor din Londra a fost distrusă fiind nevoiți să se refugieze în căsuța lor de la țară, acolo unde Virginia și-a trăit ultimele zile.

„Simt cert că înnebunesc din nou. Simt că nu putem trece din nou prin încă o astfel de stare groaznică. Și de data aceasta nu mă pot însănătoși. Încep să aud voci și nu pot să mă concentrez. De aceea fac ce pare să fie cel mai bun lucru. Tu mi-ai oferit cea mai mare fericire care poate să existe. Nu cred că un cuplu ar fi putut să fie mai fericit până când a venit această boală teribilă. Nu mai pot lupta. Știu că îți stric viața, că fără mine vei putea lucra. Și tu o vei face, știu. Vezi, nici nu pot să scriu cum se cuvine. Nu pot citi. Tot ce vreau să spun e că îți datorez ție toată fericirea vieții mele. Ai fost foarte răbdător cu mine și incredibil de bun. Vreau să spun asta- toată lumea o știe. Dacă cineva ar fi putut să mă salveze, ai fi fost tu. Toate m-au părăsit cu excepția încrederii în bunătatea ta. Nu mai pot continua să-ți distrug viața. Nu cred că doi oameni ar fi putut să fie mai fericiți decât noi.”

Așa sună celebrul bilet pe care i-l scrisese soțului ei înainte să-și umple buzunarele cu pietre. Leonard a suferit enorm după ce și-a pierdut soția. I-a înmormântat rămășițele incinerate la rădăcina unui copac din curtea casei lor și i-a cinstit memoria tot restul vieții lui.