Zuleiha, deschide ochii!

Sute de oameni din diverse colonii de muncă au fost împușcați sau trimiși în lagăre după ce au fost raportați ca trădători ai sistemului politic. Doar din colonia de muncă Semruk de pe malul Angarei nu a fost raportat nimeni.  Oare nu-și face treaba  cum trebuie comandantul din Semruk? Le ia Ivan Ignatov apărarea culacilor? Se va face o anchetă condusă de generalul Kuzmeț.

Au trecut peste 16 ani de când primii deportați au ajuns în taigaua Siberiană de pe fluviul Angara. Nu asta era destinația lor. Dar așa a fost să fie.

Înainte, viața Zuleihai arăta cu totul altfel. Trăia împreună cu Murtaza, care îi devenise soț de pe vremea când ea era încă o copilă. Împărțeau izba cu soacra ei, Strigoaica, o bătrână surdă, care nu își accesptase niciodată nora, dar îsi adora fiul. Treaba Zuleihai era să trudească de dimineață până seară și să-și asculte orbește soțul și soacra.  Nimic nu i se părea anormal în comportamentul clor doi. Nici chiar bătăile din miezul nopții. Așa o învățase mama ei, că trebuie să tacă, să fie supusă și să-și satisfacă soțul în toate privințele. În puținul timp liber, fura mâncare din pod și o ducea duhurilor pădurii. Doar cu ele vorbea. Nu voia să atragă furia lor. Și așa din patru fete pe care le născuse, nu trăise niciuna. Asta până au apărut în Iulbaș soldații comuniști să le ceară toate proviziile de grâne și alimente.

Dar Murtaza nu mai vrea să dea nimic. Ascunde împreună cu Zuleiha toate grânele pe care le agonisiseră, în mormintele fiicelor lor. Numai că s-au întâlnit cu un grup de soldați sovietici. Iar Murtaza ura soldații sovietici. Și i-a tratat cu ostilitate. Drept urmare și-a primit pedeapsa și a fost împușcat mortal în cap. Mica și firava Zuleiha rămăsese acum singură. Întraga ei viață de până  atunci avea să dispară. Mai ales atunci când a fost alungată din casa ei și silită să plece alături de criminalul bărbatului ei. Urmează să fie deportată în Siberia, undeva într-un lagăr de muncă.

Și nu va fi singura. Un tren întreg de culaci avea să străbată un drum lung de jumătate de an. Printre ei se afllă și doctorul Wolf Liebe, specializat în tot felul de boli femeiești și bărbătești. Fusese fascinat de miracolul nașterii și știa chiar să scoată fătul din burta mamei prin cezariană. Ajunsese profesor la facultatea de medicină, învățându-i cu pasiune pe tineri tainele corpului omenesc. Numai că de ceva timp, pusese stăpânire pe el o boală psihiatrică. Pur și simplu simțea că are capul cuprins de o capsulă uriașă care îl protejează. Iar capsula creștea mereu, încercând să-l cuprindă cu totul. Nu mai făcea diferența între trecut și prezent, între realitate și imaginație. Așa a ajuns să se profite de situația lui, să i se ia casa iar el să fie deportat.

În vagonul înghesuit și întunecat, Zuleiha se gândea la fiicele ei moarte și la viața pe care o dusese până atunci. Se împrietenise cu doctorul cel ciudat. Îi asculta poveștile și dormeau umăr lângă umăr în pricurile din tren. Mama ei, cu sigranță nu ar fi tolerat un asemenea comportament. Curând a început să se simtă rău. Chiar a leșinat.Și doctorul cel ciudat a zis în gura mare că e însărcinată. Murtaza sădise în ea o nouă sămânță înainte să moară. Nu se putea bucura că va da naștere unui copil. Sigur și acesta va avea soarta celorlalți patru. Și va fi tot fată.

Mare parte dintre colegii ei de vagon au dat o gaură în tavanul trenului și au fugit. Au vrut să o ia și pe ea. Dar ea nu putea să fugă. Unde să se ducă? Măcar aici era cu noii ei prieteni. În următoarea gară s-a făcut anchetă. A fost chemată la interogatoriu. Kuzmeț voia să să se ocupe personal de tătăroaica cu ochii verzi care părea să ascundă ceva. Dar Ignatov a reușit s o scoată din mâinile lui.

Oricum evadarea era o pată imensă pe dosarul lui pe care scrie ”Misiune”. Cu siguranță bine nu avea să-i fie.

Deportații schimbă acum trenul cu o barjă veche. Sunt înghesuiți în calele sufocante. Singura care este adusă pe punte e Zuleiha. Gravidă fiind, nu putea să reziste condițiilor din interior. Nimeni, nici măcar Ignatov nu știe cât va dura și acest drum pe apă.

O furtună iscată din senin le va scurta violent călătoria. Ignatov nu reușește să-i salveze pe toți. Încă o pată neagră pe dosarul lui. Măcar să o salveze pe femeia gravidă. O vede cum plutește și se zbate în râul învolburat. Se scufundă, iar apare la suprafață. În sfârșit reușește să o prindă de cozi. O trage cu putere și izbutește să o aducă la mal.

Ignatov a pierdut oameni și pe apă și pe uscat. A fost un transport dezastruos. Acum se afla în pustietate cu ce-i mai rămăsese din deportații pe care îi avusese la plecare. Treizeci de oameni. Atâți mai erau Kuzmeț îi promisese că în cel mult o săptămână se va întoarce după ei cu o nouă barjă să-și continue călătoria. Până atunci însă trebuie să supraviețuiască. Și el și culacii de care e responsabil.

Zuleihăi i-a venit sorocul. Liebe o ajută să nască și duce o luptă cumplită cu bula uriașă care îi acoperă capul. Reușește să scoată copilul teafăr și nevătămat. Bula se sparge și Wolf Karlovici este eliberat definitiv. Femeia mărunțică are acum un băiețel. Îl numește Iusuf și devine motivul pentru care ea continuă să trăiască.

Zilele se transformă în săptămâni, saptămânile în luni și Kuzmeț nu se mai întoarce. Ignatov este comandantul coloniei. Se ocupă de vânătoare. Wolf Karlovici își reia meseria de medic. Zuleiha se ocupă de bucătărie. Iar restul au normă de tăiat lemne pentru a-și asigura căldura la iarnă. Trăiesc cu toții într-un bordei.

Când în sfârșit apare, Kuzmeț îl anunță pe Ignatov că aici vor rămâne. Le mai aduce și alți deportați. Încep să-și construiască colibe, infirmerie și chiar școală. Zuleiha îi duce în fiecare seară mâncarea comandantului. Și de fiecare dată când îl vede se simte inundată de miere. Nu are voie să simtă așa ceva pentru ucigașul lui Murtaza.

Pe la un an, Iusuf a început să își piardă din senin cunoștința. De frică să nu-l piardă și pe el, Zuleiha se mută la infirmerie. Așa doctorul era mereu acolo în caz că băiețelul ei ar avea nevoie de ajutor.

Cu timpul nu s-a mai ocupat de bruătărie. Acum Zuleiha este cel mai iscusit vânător din Semruk. Dar clădirea comandamentului continuă să o atragă. Mai ales luminița țigării lui Ignatov care se aprinde în fiecare seară pe varandă. Parcă o cheamă. Și în cele din urmă răspunde chemării. Și i se dăruiește cu toată pasiunea de a cărei existență habar nu avusese până acum. Nu îi mai pasă de ce ar fu spus maică-sa. Îl iubea și se scufunda în miere de fiecare dată când erau împreună. El îi propusese să -și ia copilul și să se mute toți trei. Dar nu a avut curaj să facă pasul și a fugit de iubire. Zuleiha a închis ochii din nou.

Acum Iusuf are 16 ani. Îi place pictura și vrea cu orice preț să studieze la Universitatea din Leningrad. E hotărât să fugă. Are deja planul de evadare bine pus la punct. Îl mai oprește doar maică-sa care încă nu știe nimic. Dar Zuleiha îi găsește scrisorile care îi vor deschide ușile după ce fuge din Semruk. Și se îngrozește. Știe că fiul ei va fi prins și omorât sau dus în vreun lagăr, la fel cum pățiseră toți care încercaseră să evadeze înaintea lui. Doar un singur om îi poate salva băiatul. Și nu o va refuza fiindcă niciodată nu îi ceruse nimic.

Kuzmeț îi cere lui Ignatov să-și toarne oamenii Securității. Dar el nu are ce să toarne și nici nu vrea să inventeze. Doar el îi ajutaseră să trăiască iar el trăia cu ajutorul lor. A refuzat deși știa că va fi imediat înlăturat din funcție. Și a avut dreptate.

Kuzmeț îi bate la ușă și îi dă cinci minute să elibereze clădirea comandamentului.Ignatov se supune. Înainte, însă, aruncă în foc mapa groasă măzgălită în creion și cărbune pe ale cărei coperți scrie ”Misiune”. Ia un stilou și completează un nou certificat de naștere: Iosiv Ignatov fiul lui Ivan Ignatov și al Zuleihăi.

Mi-a plăcut?

Da!

O carte foarte bine documentată din punct de vedere istoric, cu foarte multe efecte vizuale. Ai impresia că evenimentele se desfășoară chiar în fața ta. Și nu are cum să fie altfel. Doar autoarea este  absolventă a școlii de cinematografie din Moscova, secția Scenaristică.

O poveste care te impresionează și te pune pe gânduri. S-ar putea să vină un moment în viață când oricare dintre noi poate fi forțat să renunțe la tot ce era el înainte. La credințe, valori, frici. Și să se transforme în exact opusul lui.

Așa a pățit și Zuleiha. Dacă a deschis sau nu ochii, trageți voi concluzia.

Știați că?

• Guzel Iahina a scris romanul pornind de la povestea bunicii sale care a trăit 16 ani într-o colonie de muncă;
• Zuleiha deschide ochii este romanul de debut al autoarei și a avut un succes fulminant și imediat;
• Punctul de cotitură pentru Zuleiha este fix în centrul acțiunii care se află chiar la mijlocul cărții. În capitolul numit ”Nașterea” Zuleiha devine din supusă o luptătoare. Nu pentru viața ei ci pentru viața copilului ei.