Între zi și noapte

O tânără de familie bună, e văzută umblând noaptea prin farmaciile din București. Majoritatea farmaciștilor o evită sau îi spun de cum le calcă pragul că nu mai au ce caută ea. Toți o sfătuiesc pe Ana să renunțe să mai umble după morfină și să revină la viața ei liniștită.

Ana Stavri a cunoscut-o pe Zoe Mihalcea Vrânceanu în sala de așteptare a medicului dentist. Din prima clipă a fost fascinată de frumusețea Zoei și de aura de mister care o înconjura. Ochii ei, erau de un verde ireal, așa cum Ana nu mai văzuse la nimeni niciodată.

Ana nu fusese niciodată foarte sociabilă. Însă de când a văzut-o pe Zoe a știut că își dorește mai mult decât orice să se împrietenească cu ea. Și mare i-a fost uimirea când dra. Vrânceanu i-a răspuns cu același interes. Au stabilit să se revadă și să meargă împreună la coafor.

Dna Stavri s-a arătat sceptică cu privire la noua prietenie a fiicei sale și ca orice mamă a avertizat-o că Zoe nu este o companie adecvată pentru ea. Dar Ana a luat hotărârea de a se aporpia cu orice preț de această fată.

Așa au început plimbările zilnice ale Anei către sinistra casă a Vrâncenilor. Chiar și de la distanță, imobilul părea strâmb, iar odată ce intrai înăuntru te simțeai sufocat de culoarele strâmte și labirintice, pline de uși care puteau fi cu ușurință confundate. O atmosferă apăsătoare și degradantă domnea în tot conacul. Doamna Vrânceanu , o femeie rubicondă și vulgară, se văita cât era ziua de lungă, încercând cu disperare să atragă atenția oricărui reprezentant al sexului puternic. Se considera îndreptățită să „își trăiască și ea viața” mai ales că de când plecase pe front, nu mai primise niciun semn de la soțul său.

Fratele Zoei era mereu prezent la intrare, privind-o cu poftă pe Ana de fiecare dată când venea în vizită.

Era bolnav psihic, iar mama lui făcea tot ce îi stătea în putință să-l țină la distanță de compania domnilor care o vizitau.

Pe Zoe, Ana o găsea mereu în camera ei din pod, tristă și cu ochii goi. Parcă nimic nu o bucura. Parcă i-ar fi fost indiferent dacă Ana continua să o viziteze sau dacă ar fi hotărât să nu îi mai calce pragul niciodată. Dar ea o iubea cu adevărat pe Zoe. Și din ce în ce mai mult.Atât de mult încât nu-și putea imagina viața fără ea. Un vechi prieten de familie chiar a întrebat-o o dată dacă această prietenie pentru Zoe nu ascundea de fapt o iubire erotică.

Când dra. Vrânceanu a căzut bolnavă la pat cu tuse și febră, Ana a fost cuprinsă de îngrijorare. În loc să-și revină, prietena ei părea că slăbește pe zi ce trece iar ochii ei verzi i se adânceau din ce în ce mai mult în orbite.

De curând, revenise acasă și domnul Vrânceanu, un bărbat pocit cu ochi înfiorători. Anei îi era de fiecare dată teamă să nu îl întâlnească pe coridoarele care duceau către camera Zoei. Odată cu întoarcerea capului familiei, atât doamna Vrânceanu cât și fiica acesteia au rugat-o pe prietena lor să nu le mai viziteze o perioadă.

Cu mare greutate Ana a reușit să stea câteva zile departe de Zoe. Când într-un final nu a mai rezistat și s-a dus la ea, a aflat că domnul Vrânceanu era pe moarte. Își trăia în durere ultimele clipe. Nu a putut muri decât atunci când Zoe a intrat în odaia lui și bătrânul i-a cerut iertare.

Dar Zoe nu era bine. Era tot mai slăbită. După moartea tatălui, doamna Vrânceanu și-a trimis fiul la un azil și a ținut-o într-o petrecere continuă, până când inima i-a cedat.

Vrâncenii erau o familie înstărită. Dar acum, Zoe trăia într- dependință a servitorilor, într-o cameră mizerabilă. Era înglodată în datorii și începuse să-i ceară bani chiar și Anei. Venise momentul adevărului. Zoe i-a dezvăluit prietenei sale că tatăl ei o molestase în copilărie și nu a reușit vreodată să se vindece după acel episod. Un sigur lucru o menținea pe linia de plutire: morfina. Se droga de mult timp iar acum ajunsese să-și injecteze doze aproape letale pentu a putea supraviețui.

La început, Ana a încercat să o vindece. Dar și-a dat rapid seama că nu mai este nicio șansă. Sfârșitul avea să fie același. Zoe va muri oricum. Doar că mai putea prelungi agonia ajutând-o să găsească morfină. Când nu avea, era mai mult moartă decât vie, nu se putea ține pe picioare și avea dureri cumplite. Efectul injecției era instantaneu. Ochii prindeau viață, vorbele erau coerente și trupul avea putere să umble.

• 

• 

Așa a ajuns Ana Stavri să colinde toate farmaciile de la periferia Bucureștiului în căutare de morfină pentru prietena ei. Așa a ajuns Ana Stavri să ceară bani de la părinți, deși niciodată nu mai ceruse până atunci. Așa a ajuns Ana Stavri să-și vândă lucrurile din casă pentru a mai cumpăra câteva fiole de drog. Așa a ajuns Ana Stavri să numere zilele prietenei ei în funcție de gramele de morfină pe care le putea cumpăra.

Mi-a plăcut?

Da. O poveste care ți se derulează mult timp în fața ochilor după ce ai citit-o. Sunt multe întrebări controversate la care involuntar încerci să găsești un răspuns punându-te în locul personajului principal.

Știați că?

• Henriette Yvonne Stahl s-a născut la 9 ianuarie 1900, în Lorena, Franţa. Chiar de la naștere a avut mari probleme de sănătate, medicii declarând-o „non viable”;
• Starea ei șubredă de sănătate s-a extins pe parcursul întregii vieți;
• în 1925 a absolvit Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti;
• A îmbogățit considerabil bibliotecile românilor traducând cu mare râvnă capodopere din literatura universală: La răscruce de vânturi de Emily Bronte, Forsyte Saga de John Galsworthy, Gora de Rabindranath Tagore tatăl lui Maitreyi Devi), Misterele Parisului de Eugene Sue, India secretă de Paul Brunton, Drămuitorul de suflete de André Maurois, Laurenţiu Magnificul de Marcel Brion, Genji de Murasaki Shikibu, și mai multe opere a lui Turgheniev.