Memoriile unei gheișe

La ce vă gândiți prima dată când auziți cuvântul „gheișă”? O prostituată din Japonia? Sau poate o femeie de moravuri ușoare și de proastă factură? Ei bine, vă înșelați.

A fost o vreme când meseria de gheișă era cea mai râvnită de către femeile japoneze. Dar nu oricine avea acces în această lume colorată și sclipitoare. Poate nu vă vine să credeți, dar aspirantele la titlul de gheișă, frecventau o școală specială și deloc ușoară.

Cunoștințe din toate domeniile, pentru o cultură generală cât mai vastă care să asigure o conversație cu orice bărbat indiferent de mediul din care provine. Dansuri tradiționale japoneze cu interpretare de scene dramatice din opere de artă și studiul shamisenului. Toate acestea erau materii obligatorii la școala de gheișe. La origine, cuvântul desemna o artistă completă, desăvârșită.

Chiyo nu-și dorise să devină gheișă. Nici nu văzuse vreudată vreuna în Yoroido, micul ei sat sărac și mohorât de pe malul mării. Universul ei se rezuma la mica lor căsuță „cherchelită” în care stătea cu părinții și cu Satsu, sora ei mai mare. Mama era bolnavă și doctorul le spusese că nu o va mai duce mult, iar tatăl era bătrân de când și-l amintea ea. Toată lumea îi spunea ce ochi deosebiți are. Erau de un albastru-cenușiu intens pe care îi remarca oricine.

Când a căzut și și-a spart buza, patronul fabricii de pește din sat, a dus-o în biroul lui și a ajutat-o. Credea că domnul Tanaka este cel mai bun și distins om din lume până când le-a cumpărat și pe ea și pe Satsu de la tatăl lor și le-a smuls din căsauța lor.

S-au trezit la Kyioto, în celebrul Gion, districutul gheișelor. Patroana okiyei căriea surorile îi fuseseră vândute, o păstrase doar pe Chiyo. Ochii ei promiteau o investiție bună. Dar Satsu nu avea nimic special. Așa că a ajus în cartierul prostituatelor, într-un bordel ieftin.

Chiyo era obligată să-și asume o familie alcătuită din străini. Mama, patroana okyiei, Bunica (fosta stăpână) și Mătușica aveau drepturi depline asupra ei în urma vânzării. Hatsumomo, cea mai frumoasă femeie pe care fetița de nouă ani o văzuse vreodată, era gheișa casei. Pe cât de atrăgătoare era din punct de vedere fizic, pe atât de respingătoare era în comportament. Din prima clipă a văzut-o pe Chiyo ca pe o amenințare și nu a ratat nicio ocazie pentru a-i face mari necazuri.

După o încercare eșuată de evadare, fetița și-a dat seama că nu-și va mai revedea niciodată sora. În timp ce plângea pe malul unui râu, un domn elegant i-a vorbit frumos, a încurajat-o și i-a oferit o batistă și un bănuț pentru o înghețată. Cu siguranță era cel mai minunat om care apăruse în viața ei până atunci. Și era însoțit de o gheișă. Atunci a știut că va deveni și ea gheișă. Numai pentru a avea ocazia să fie alături de el.

Și a avut noroc. Cea mai celebră gheișă din Gion, Mameha, a decis să o ia sub aripa ocrotitoare, devenind sora ei mai mare. Așa a început transformarea micuței Chyio în Sayuri, cea mai dorită femeie din Kyoto. Pretul pentru Misuage (virginitate) al ei a bătut orice record.

L-a reîntâlnit și pe domnul de pe malul râului. Era Președintele celei mai mare comapanii de electricitate din Japonia. Îl iubea din toată inima și spera că într-o zi îi va deveni danna (bărbatul care întreține o gheișă și se bucură în mod constant și cu prioritate de serviciile ei). Doar că de Sayuri se îndrăgostise și prietenul cel mai bun al Președintelui.

Din păcate, unei gheișe nu îi este permis să iubească și să-și urmeze destinul. Contrar așteptărilor, o astfel de femeie nu este o prostituată. Serviciile sexuale și le oferă doar la ritualul de Misuage iar mai apoi doar celui care îi devine danna.

Sayuri se va lupta să-și împlinească destinul, visul ei suprem fiind ca Președintele să-i devină danna.

Mi-a plăcut?

Clar, DA! Vocea lui Sayuri a avut puterea să mă transporte în Japonia anilor `40, în lumea exotică a gheișelor, a chimonourilor și a celebrelor case de ceai. Povestea este una plină de emoție și suspans, care sunt convinsă că nu lasă indiferent niciun cititor.

Știați că?

• primele gheișe au fost…bărbați. Aceștia erau artiști și curtezani și aveau roluri extrem de variate: serveau ceai lorzilor, cântau, spuneau glume şi îi făceau să se simtă cele mai importante persoane de la o petrecere. Gheişele-bărbaţi, cunoscuţi sub numele „hōkan”, au decăzut la sfârşitului secolului al XVIII-lea;
• există și azi un număr destul de mare de gheişe bărbaţi, cei mai mulţi practicând meseria în districtul Kabuki-Cho din Tokyo;
• în ciuda miturilor, gheișele nu se culcă cu clienții lor. Chiar le este interzis să aibă relații sexuale cu aceștia;
• în medie îi ia 5 ani unei fete să ajungă gheișă cu drepturi depline. Unele dintre ele începeau pregătirea încă de la 6 ani;
• după cel de-al Doilea Război Mondial, când Japonia era plină de soldați americani, prosituatele pozau drept gheișe pentru a beneficia material de aceștia;
• cu siguranță nu vă așteptați ca cele mai dorite gheișe să fie cele înre 50 și 60 de ani. Cea mai vârstnică gheişă care mai lucrează şi în prezent are 94 de ani şi practică această meserie de la 16 ani;
• gheişele mai există şi astăzi, cu toate că numărul lor este în permanentă scădere.