Conjurația imbecililor

John Kennedy Toole

Scandal la premiera unui spectacol dintr-un bar de noapte

Scandal aseară la clubul de noapte Bucuria Nopții, de pe una dintre străzile cele mai animate din cartierul francez din New Orleansd. Un bărbat corpolent, purtând o cască de vânătoare și un cercel îde pirat, a întrerupt un număr de striptease, provocând haos în sală: mese răsturnate, o sticlă de șampanie spartă și un papagal care a atacat direct cercelul bărbatului. Alungat din local în mijlocul agitației, acesta s-a împleticit pe trotuar și a pășit direct în fața unui autobuz aflat în mers. A fost tras la timp de portarul localului, dar șocul l-a făcut să leșine chiar în rigolă, sub privirile amuzate și indignate ale celor din jur. Martorii spun că incidentul s-a încheiat cu intervenția poliției și cu bătaia primită de bărbat din partea a trei femei.

Un geniu, blocat în camera lui

Bărbatul din centrul acestui haos, Ignatius J. Reilly, este eroul (dacă i se poate spune așa) al romanului Conjurația imbecililor, scris de John Kennedy Toole — probabil cel mai memorabil personaj ratat din literatura americană a secolului XX.

Ignatius are treizeci de ani, o diplomă de studii medievale, o mamă alcoolică pe care o terorizează zilnic și niciun plan concret pentru viitor. Își petrece zilele scriind, pe foi volante pe care le îndeasă apoi sub pat, o „mare operă” despre decăderea civilizației moderne, convins că este singurul om lucid dintr-o lume plină de proști. Trăiește închis în propria cameră, respinge orice formă de igienă sau de compromis social și își vede existența ca pe o luptă permanentă împotriva bunului-gust, a modernității și, în general, a tuturor celor din jur.

Totul se schimbă atunci când mama lui provoacă un accident de mașină și familia rămâne fără bani pentru despăgubiri. Pentru prima dată în viața lui adultă, Ignatius este obligat să-și caute o slujbă.

O galerie de personaje la fel de absurde

De aici încolo, romanul se transformă într-o suită de peripeții tot mai încâlcite. Ignatius ajunge funcționar la o fabrică de pantaloni, unde încearcă să organizeze o revoltă a muncitorilor, apoi vânzător ambulant de cârnați, o slujbă pe care o îndeplinește mâncând mai mult marfă decât vinde. În jurul lui gravitează un polițist incompetent, deghizat mereu absurd pentru a prinde infractori care nu există, o secretară în vârstă care încearcă zadarnic să iasă la pensie, o fostă iubită revoluționară care crede că orice problemă se rezolvă prin sex liber, proprietara unui club de noapte implicată în afaceri dubioase și un portar de culoare care joacă, fără să vrea, rolul celui mai lucid personaj din toată cartea.

Fiecare dintre ei își urmărește propriul interes, fiecare este convins că are dreptate, iar rezultatul este un vârtej de neînțelegeri, coincidențe și mici răzbunări care, spre finalul romanului, se leagă neașteptat de bine unele de altele.

Genul literar: comedie satirică, în tradiția marilor rătăciți

Conjurația imbecililor aparține tradiției romanului picaresc și satiric, cu Ignatius drept un fel de Don Quijote american, convins de propria măreție într-o lume care refuză să-l ia în serios. Titlul cărții vine dintr-un citat al lui Jonathan Swift, potrivit căruia adevărata măsură a unui geniu este numărul de proști care se unesc împotriva lui — iar Toole construiește, cu umor negru și fără menajamente, exact acest tip de conspirație involuntară.

New Orleans-ul din carte nu este doar un decor, ci aproape un personaj în sine: căldura, mirosurile, amestecul de clase sociale și etnii dau romanului o textură aparte, apropiată de tradiția marii comedii sudiste americane. Umorul este constant, dar niciodată gratuit — sub farsă se ascunde o critică fină a eșecului de a te adapta la lume și a refuzului de a-ți asuma responsabilitatea pentru propriile alegeri.

Ce rămâne după lectură

Dincolo de râs, cartea lasă un gust amar. Ignatius este ridicol, dar și profund singur; arogant, dar și vulnerabil; insuportabil, dar imposibil de urât complet. Toole reușește o performanță rară — construiește un personaj respingător pe care cititorul ajunge, totuși, să-l urmărească cu simpatie, poate tocmai pentru că majoritatea dintre noi recunoaște, undeva, o fărâmă din încăpățânarea lui de a nu se schimba.

Despre autor

John Kennedy Toole s-a născut în 1937 la New Orleans, într-o familie de clasă mijlocie, crescut de o mamă autoritară, Thelma, convinsă încă din copilărie că fiul ei este un geniu.

A absolvit Tulane University, și-a luat masteratul la Columbia și a predat limba engleză la mai multe colegii din Louisiana și New York.

A scris o mare parte din Conjurația imbecililor în timpul stagiului militar obligatoriu, pe când preda limba engleză unor recruți puertoricani la o bază din Insulele Virgine.

Respingerea manuscrisului de către o editură importantă din New York l-a afectat profund, ducându-l spre depresie, alcool și analgezice, până a renunțat complet la catedră. S-a sinucis pe 26 martie 1969, la doar 31 de ani, într-o mașină parcată lângă Biloxi, Mississippi, fără să apuce vreodată să-și vadă romanul publicat. Mama lui, convinsă de valoarea manuscrisului, a insistat ani la rând pe lângă scriitorul Walker Percy să-l citească, iar acesta a ajutat, în cele din urmă, la publicarea cărții în 1980, la unsprezece ani după moartea autorului. Romanul a primit Premiul Pulitzer pentru ficțiune în 1981, unul dintre puținele cazuri de distincție acordată postum unui roman. Numele de mijloc „Kennedy” al autorului nu are nicio legătură dovedită cu celebra familie politică americană — este un nume de familie irlandez comun, moștenit pe filiera maternă, o coincidență de nume care generează frecvent confuzie, dar nimic mai mult.