Păi să vă zic! Aveam vreo 4 ani. Era pe vremea lui Ceașescu, pe la sfârșitul anilor 80. Îmi amintesc că pe la 8 jumate seara, Mamaia mă băga în pat și începea să-mi citească. Aveam o grămadă de cărticele ilustrate de povești, de poezii și de jocuri pentru copii. Îmi citea din poveștile lui Creangă, din cărțile cu Albă ca Zăpada și Cenușăreasa, din poeziile Elenei Farago și ale Otiliei Cazimir. Mi le citise de atâtea ori, încât le învățasem aproape pe toate pe de rost. Îmi amintesc că atunci când aveam musafiri, mă duceam cu o carte citită de sute de ori de Mamaia și mă făceam că știu să citesc. Recitam serioasă Punguța cu doi bani, cu ochii ațintiți pe pagini ca și cum chiar citeam, iar la final primeam cu mândrie multe laude și auzeam comentarii de genul: ”Nepoata mea are aproape 7 ani și nu citește așa de bine!”.