Fahrenheit 451

recenzie Fahrenheit 451 Ray Bradbury

Pompier vânat de autorități, după ce i s-au găsit cărți interzise în casă

Un incident șocant a zguduit liniștea unui cartier rezidențial în această noapte: pompierul Guy Montag, angajat al Departamentului de Pompieri, a fost surprins de propriii colegi ascunzând zeci de volume interzise în locuința sa. Alertat de un apel anonim, căpitanul Beatty a condus o echipă la fața locului, unde Montag, în loc să predea cărțile pentru incinerare așa cum îi cere fișa postului, a întors lansatorul de flăcări împotriva superiorului său. Montag a reușit să scape dar este căutat de forțele de ordine cu ajutorul temutului Câine Mecanic, o mașinărie de urmărire dotată cu senzori capabili să identifice orice ființă vie . Camerele de televiziune ale orașului transmit în direct vânătoarea, transformată într-un adevărat spectacol pentru milioanele de telespectatori lipiți de „pereții-ecrane”. Autoritățile promit că fugarul va fi prins înainte de răsăritul soarelui.

O lume în care fericirea e obligatorie, iar cărțile sunt dușmanul public numărul unu

Așa începe, practic, punctul culminant al romanului lui Ray Bradbury — dar pentru a înțelege cum ajunge un pompier să dea foc propriei case și să fugă de sistemul pe care îl slujea, trebuie să ne întoarcem la început.

Fahrenheit 451 (1953) construiește o societate viitoare în care pompierii nu mai sting incendii, ci le provoacă: meseria lor este să ardă cărțile, considerate periculoase pentru liniștea colectivă. Oamenii trăiesc înconjurați de ecrane uriașe, de povești superficiale difuzate non-stop și de o fericire impusă, artificială, care nu lasă loc întrebărilor incomode. Guy Montag face acest lucru de zece ani, fără să-și pună probleme, până când o întâlnește pe Clarisse McClellan, o tânără vecină curioasă și diferită de toți ceilalți, care îl întreabă simplu: „Ești fericit?” Întrebarea aceasta, aparent banală, este scânteia care declanșează tot ce urmează.

Treptat, Montag începe să fure și să ascundă cărți în loc să le distrugă, să le citească pe furiș și să realizeze cât de goală îi era existența până atunci. Soția lui, Mildred, complet dependentă de „familia” ei virtuală de pe ecranele din sufragerie, devine simbolul unei lumi care a renunțat la introspecție în schimbul confortului și al distracției permanente. Confruntarea lui Montag cu superiorul său, căpitanul Beatty — un personaj fascinant, care cunoaște literatura mult mai bine decât pare și tocmai de aceea o disprețuiește cu atâta convingere — este miezul filosofic al romanului.

O profeție incomodă, valabilă și astăzi

Ce impresionează la Bradbury nu este atât profeția tehnologică (deși ecranele-pereți și căștile care izolează personajele de realitate par astăzi tulburător de familiare), cât mecanismul psihologic pe care îl descrie: o societate nu are nevoie neapărat de cenzură impusă cu forța, dacă majoritatea oamenilor aleg singuri confortul în locul gândirii critice. Cărțile nu sunt interzise pentru că cineva le urăște, ci pentru că nimeni nu le mai cere. Este o distopie construită din comoditate, nu din tiranie brutală, ceea ce o face cu atât mai neliniștitoare.

Finalul, în care Montag se alătură unui grup de oameni care „devin” cărți, memorând texte întregi pentru a le păstra vii într-o lume care le-a distrus, rămâne una dintre cele mai frumoase imagini din literatura secolului XX despre puterea memoriei și a cuvântului scris.

Despre Ray Bradbury

• Titlul romanului face referire la temperatura la care, potrivit autorului, arde hârtia — 451 de grade Fahrenheit (aproximativ 233°C).
• Bradbury a scris o mare parte din carte la o mașină de scris închiriată cu monede, într-o bibliotecă a Universității din California, unde plătea zece cenți pentru fiecare treizeci de minute de utilizare.
• Deși este considerat unul dintre marii autori de science-fiction ai secolului XX, Bradbury a susținut adesea că nu a condus niciodată o mașină și că prefera să scrie despre viitor fără a se lăsa sedus de tehnologie în viața personală.
• A publicat sute de povestiri, romane și piese de teatru de-a lungul unei cariere de peste șapte decenii, printre cele mai cunoscute lucrări ale sale numărându-se și Cronicile marțiene și Omul ilustrat.
• Bradbury a insistat mereu că Fahrenheit 451 nu este, în primul rând, despre cenzura guvernamentală, ci despre pericolul ca oamenii înșiși să renunțe la lectură în favoarea divertismentului facil — o distincție care schimbă complet lectura romanului.