Domnița care a adus teatrul la București

Seara de 8 septembrie 1818 le-a adus bucureștenilor ceva ce nu mai văzuseră până atunci. Un teatru. Era situat în mahalaua Cișmeaua roșie și fusese construit de o domniță nonconformistă din banii tatălui său. Ralu Caragea a luminat prin muzică și teatru o perioadă întunecată prin care trecea Țara Româneasca. Cine a fost ea și cum s-a făcut remarcată în epocă, aflați din articolul următor.

Țara fărăr niciun teatru

Când a aflat că va trebui să-și urmeze familia într-o țară în care nu există nici măcar o singură sală de teatru, Ralu Caragea și-a promis că nu va lăsa lucrurile așa. Era o mare iubitoare a artelor și o împătimită a scenei.

În primul rând, l-a convis pe tatăl său să transforme cea mai mare încăpere a palatului într-o sală de spectacole. Prin talentul și voința sa extraordinară, a creat singură decoruri. Cele mai multe din hârtie colorată. Totuși rezultatul a avut impact, iar pe scena de la palat se jucau fragmente din piese de teatru, se cântau arii celebre și se recitau poezii. Iar tânăra domniță nu ezita să urce pe scenă, în ciuda societății extrem de conservatoare în care trăia.

Sala de spectacole de artă improvizată în palatul lui Gheorghe Caragea era mai bună decât nimic. Dar Ralu nu se mulțumea doar cu atât. Ea își dorea din toată inima să construiască în București un teatru adevărat, pe scena căreia să urce actori profesioniști. Era un proiect ambițios și costisitor care necesita o investiție majoră. Cum nu avea banii ei proprii, domnița Caragea a încercat din greu să-și înduplece tatăl să o finanțeze. Și în cele din urmă a reușit.

Cișmeaua roșie

În mahalaua Cismeaua rosie, pe actuala Cale a victoriei, a luat ființă primul teatru din București, În seara de 8 septembrie 1818, locuitorii capitalei au avut ocazia să intre și să participe la un spectacol într-un teatru adevărat. Primul spectacol susținut pe scena domniței Ralu a fost opera lui Rossini „Italianca în Alger”, susţinută de o trupă străină de la Viena,

Nu vă imaginați că teatrul de la Cișmeaua Roșie avea o sala încăpătoare și o scenă generoasă. Sala avea doar 14 rânduri de scaune, iar iluminatul se făcea pe bază de lumânări cu seu. De aceea aerul era greu de respirat, iar fumul făcea ochii spectatorilor să lăcrimeze indiferent de ce vedeau pe scenă.

Din păcate, domnița nu a apucat să se bucure prea mult de teatrul său. A fost nevoită să plece cu tatăl său care a fugit din Țara Românească.

Sala de spectacole de la Cișmeaua roșie s-a bucurat în continuare de mare succes, până în 1825 când a fost mistuită de un incendiu.