Ernest Hamingway

A supraviețuit celor cinci războaie în care s-a implicat, celor două accidente de avion, cancerului de piele, antraxului, pneumoniei diabetului și multiplelor lovituri la cap. Se pare că singurul lucru care l-a putut omorî a fost chiar el însuși. ”Uitați așa o să fac…Cerul gurii este cea mai moale parte a capului și acolo o să trag”. Și exact așa a făcut. Cu arma lui preferată.

Mama lui și l-ar fi dorit fetiță. Îl îmbrăca în rochițe cu fundițe, îi lăsa părul lung și îl prezenta tuturor drept Ernestine, sora mai mică a lui Marceline. Tatăl lui era un om violent, care îl bătea cu cureaua.

Mama insista să meargă la dansuri, iar tatăl îl pregătea pentru sporturi și vânătoare.

Ernest Hemingway avea să declare mai târziu că își urăște amândoi părinții.

Dornic să scape cât mai repede din casa părintească, nu și-a terminat studiile și s-a mutat în Kansas City unde s-a angajat ca reporter la Kansas City Star.

La izbucnirea războiului din Europa, tânărul Ernest se înrolează voluntar al Crucii Roșii și este trimis pe frontul din Italia ca șofer de ambulanță. În 1918 mașina lui este aruncată în aer de un obuz. Suferă răni grave de șrapnel la ambele picioare.

Se stabilește o perioadă la Paris unde se alătură unui grup de expatriați din care mai fac parte Ezra Pound, Scott Fitzgerald și Gertrude Stein. Cu Fitzgerald leagă o prietenie atât de strânsă încât devin de nedespărțit. Devin atât de intimi, încât într-o seară Hemingway își invită prietenul la toaleta unui restaurant. Asta după ce soția lui Fitzgerald glumise că soțul ei nu ar putea satisface nicio femeie din cauza bărbăției prea mici. Hemingway vrea să evalueze chiar el situația și după ce vede dă verdictul: ”Totul e în regulă. Îl privești de sus și de aceea pare scurt.”

Tot la Paris îi apare și primul roman de succes Fiesta. Este momentul când începe să urce rapid pe scara celebrității. Odată ce faima și banii și-au făcut apariția, Hemingway simte o sete din ce în ce mai puternică de adrenalină.

Pleacă în Spania devenind corespondent de război în Războiul Civil. Aici prinde gustul coridelor părându-i foarte rău că nu poate participa și el din cauza rănilor pe care le suferise la picioare.

Dar nu a renunțat la aventurile sale periculoase. Așa că își cumpără un yaht și pleacă la pescuit Key West și Havana. În 1938, Hemingway a doborât un record mondial capturând șapte pești-spadă într-o singură zi.

Voia și mai multă acțiune, așa că pleacă la un safari în Africa. Aici îi face cadou de Crăciun actualei soții (a avut 4) un zbor de agrement. Darul se dovedește a fi nu foarte inspirat când avionul se prăbușește. Hemingway suferă o rană mare la cap, iar soția lui își rupe două coaste. Și ghinioanele continuă. Când se îndreaptă spre spitalul din Uganda, avionul în care se afla explodează înainte de decolare. Scriitorul a suferit arsuri de toată frumusețea și o comoție cerebrală destul de gravă. Dar a supraviețuit.

Când a izbucnit și cel de-al doilea război mondial, Ernest Hemingway nu ține cont că nu mai e la prima tinerețe, și pleacă să vâneze submarine naziste pe coasta Cubei.

După război activitatea lui literară scade semnificativ. Dar e în continuare o celebritate și profită de asta să-și critice colegii de breaslă în diferite publicații. Așa ia sfârșit și prietenia cu Scott Fitzgerald de care râdea în mod constant. Hemingway este supărat în sinea lui că nu a luat Nobelul. Dar odată cu Bătrânul și marea dorința i se îndeplinește. Și nu primește doar Nobelul ci și un premiu Pulitzer.

Dar nici acum nu este mulțumit. Statrea lui depresivă care îl urmărise mereu, începe să se agraveze. Nu mai poate scrie nimic. Iar când este rugat să compună un mic text despre JFK, nu reușește să scrie nici măcar un rând. Nu a ascuns niciodată că îi place să bea. Din meniul lui zilnic făc parte întotdeauna trei sticle de vin Valpolicella la micul-dejun, iar, în restul zilei, scotch, tequila, martini şi whisky.

Depresia s-a accentuat treptat încă din 1928 când tatăl lui s-a sinucis. Ar fi spus unor prieteni că se simte vinovat că își ura tatăl și chiar el îi dorea moartea.

În ultimii ani de viață scriitorul devine chiar paranoic. Crede cu tărie că este urmărit de FBI și i se aplică un tratament cu electroșocuri, în urma căruia își pierde o parte din memorie.

Mai târziu avea să se confirme că într-adevăr era urmărit de FBI. În 1940, Hemingway se întâlnise cu niște agenți ruși la Havana exprimându-și dorința de a-i ajuta, fără să știe exact în ce se bagă. Devenise agent KGB și primise numele de ”Argo”.

În ultimele luni de viață, cea de-a patra soție îl ținea mai mult sedat de teamă să nu se sinucidă. Închisese chiar dulapul unde își ținea armele și ascunsese cheia. Dar nimeni și nimic nu îl putuse opri niciodată când și-a pus ceva în cap. Într-o dimineață s-a trezit, a trecut tiptil pe lângă soție și s-a oprit direct la dulapul cu puști. A ales-o pe cea cu care împușca porumbei. S-a îmbrăcat în costumul lui preferat, pe care el îl numea ”pelerina împăratului” , s-a dus în spatele casei și și-a tras un glonț în cap.

Blestemul

Blestemul sinuciderii l-a urmărit toată viața. Mai întâi tatăl, apoi sora și fratele. Și nu l-a părăsit nici după moarte. Fiul lui Gregory a descoperit că de fapt este psihologic femeie, așa că și-a făcut operație de schimbare de sex. Mereu sub influența drogurilor și a a alcoolului, Gloria este arestată pentru comportamnet indecent. Este găsită moartă în celulă asupra ei planând suspiciunea de suicid.

Și lanțul sinuciderilor continuă. Nepoata scriiitorului, Margaux Hemingway, model de succes a căzut și ea în patima alcoolului și a drogurilor. La 35 de ani, chiar de ziua ei, a decis și ea să-și urmeze bunicul, punându-și capăt zilelor.

Pisicile

Un căpitan de vas i-a oferit odată lui Hemingway o pisică cu șase pernuțe. De atunci a început să le colecționeze. După moartea lui, casa din Florida a devenit muzeu și pisicile au fost păstrate ca atracție principală. Acum pe fosta proprietate a scriitorului mișună peste 50 de pisici cu șase pernuțe.