Temă pentru acasă

Profesorul de limba română din comuna Poiana, a fost arestat după ce a batjocorit autoritățile statului. Conform soldaților sovietici, se pare că tânărul ar fi măzgălit un portret al lui Stalin, care doar cu o zi în urmă fusese așezat chiar de ei deasupra catedrei.
În vârstă de 25 de ani, dascălul nu a mai avut probleme cu legea. Elevii lui susțin că este nevinovat iar în sat toți oamenii spun că este un băiat la locul lui, care nu deranjase niciodată pe nimeni. Acum, profesorul riscă să-și petreacă restul zilelor la muncă silnică în Siberia.

Mihai Ulmu își ține ultimele lecții când pe 28 iunie 1940, în Poiana intră trupele comuniste sovietice. Soldații ajung și la liceu, unde cer ca portretul lui Eminescu să fie înlocuit cu cel al lui Stalin. A doua zi, profesorul Ulmu este chemat de urgență la școală. Găsește o clasă plină de elevi speriați printre care se plimbă un soldat furios. Stalin are mustăți desenate și nu se mai afla la loc de cinste, unde revenise triumfător Eminescu. Ulmu, dorind să-și apere elevii, îl înfruntă pe soldat și își asumă fapta pe care nu o comisese. Îi roagă pe soldați să nu-i pună cătușele în fața copiilor și să-i mai acorde cinci minute să-și termine lecția. Profesorul revine în clasă și le dă elevilor săi următoarea temă: „…A fi om în viaţă e o artă sau un destin?!”. Apoi pleacă cu soldații, de bună voie, neîncătușat așa cum și-a propus.

După interogatoriu, Mihai Ulmu este transportat împreună cu alte sute de deținuți politici, într-un vagon de vite, în lungul drum către Siberia. Ajunge în orășelul de închisori Zarianka. Este dus în lagărul de muncă sub stricta supraveghere a colonelului Kudreavţev, ”omul fără chip” care își petrece în fiecare dimineață deținuții spre munca silnică, nu înainte de a le ține o predică în scopuri de reeducare. La Zarianka sunt întemnițați toți deținuții politici, majoritatea intelectuali, precum poetul și filozoful rus Mendelstam, profesori, medici, preoți de toate confesiunile. În mijlocul lor, sunt aruncați drept pedeapsă, deținuții de drept comun: criminali, tâlhari, hoți, violatori.

Dar fosta elevă a lui Ulmu, Maria Răzeșu, nu are de gând să-și lase profesorul să putrezească în Siberia. Știe că el îi este menit și nu îl va abandona.

El are 25 de ani, ”zvelt şi elegant, cu un chip palid, încadrat de nişte plete negre ce i se revărsau bogat pe umeri, luminat de doi ochi căprui, pe care oboseala lecturii îi făcea parcă mai adânci şi a căror tristeţe contrasta cu zâmbetul ironic abia schiţat în colţul buzelor, zâmbet care-l însoţea pretutindeni…”.

Ea are 18 ani, e în clasa a 12-a și este ”o fată zveltă, năltuţă, cu gâţe negre lungi, ochi albăstrui-verzui, frunte luminoasă şi pomeţi mereu înflăcăraţi.”

El este îndrăgostit de cărți și în special de Eminescu. Ea este îndrăgostită de el, ca toate fetele din clasă.

Maria Răzeșu este hotărâtă să plece în căutarea iubirii sale, lăsându-și în urmă părinții, satul și toată viața ei de până atunci. Cu puținii bani strânși de ai ei, pleacă spre Siberia. Cu o voință pe care numai o iubire nemărginită i-o poate da, ajunge cu bine la Zarianka și reușește să se angajeze la spălătorie.

De ziua lui, profesorul Ulmu descoperă în pâine un bilețel anonim, prin care i se dă întâlire într-un un loc din pădure după orele de muncă. Cineva îi promitea libertatea drept dar de ziua lui. Mihai face întocmai cum i s-a spus în bilețel și se prezintă la locul stabilit, așteptându-și cu emoție și recunoștință binefăcătorul. Mare i-a fost mirarea când a apărut o femeie în care a recunoscut-o pe fosta sa elevă Maria Răzeșu.

De acum, dragostea fetei va fi împărtășită. Mihai este uimit cum de nu a observant-o până atunci, cum de nu a recunoscut-o ca fiind aleasa. Cei doi îndrăgostiți, deși fugari, trăiesc cele mai frumoase zile din viețile lor. Își fac declarații de iubire, se căsătoresc simbolic în taigaua siberiană, se iubesc și se descoperă unul pe altul. Dar sunt descoperiți și readuși la Zarianka. De data aceasta și Maria este arestată, iar Mihai mai adaugă încă 50 de ani de detenție.

Fosta elevă este acum însărcinată, urmând să fie dusă într-o închisoare specială pentru femei ca ea, unde să nască și să-și crească copilul timp de doi ani. După doi ani, copiii sunt luați de lângă mame și împrăștiați prin orfelinate, fiind toți numiți generic ”copiii lui Stalin”.

Acum este rândul lui Mihai să-și ajute soția să evadeze și să-i nască un copil liber. Nu se mai ferește de nimeni și într-o seară după ce se spală și se bărbierește se face nevăzut și se oprindu-se direct la închisoarea de femei. O scoate pe Maria și cei doi petrec în libertate alte 3 zile, timp în care li se naște fiul. Îl botează Mircea, după bunicul său patern. Nici de această data Maria și Mihai nu reușesc să ajungă prea departe, fiind din nou prinși și întemnițați. Mihai reușește să cumuleze 140 de ani de închisoare, în timp ce Maria este alinată de prezența fiului lor. Înainte cu o zi de aniversarea de doi ani al lui Mircea, mama lui reușește să-i tatueze numele pe braț, în speranța că îl vor regăsi cândva și își vor reîntregi familia. Copilul este smuls de la sânul ei și dus la o creșă. Când tifosul face ravagii printre copii și aceștia mor pe capete fiind apoi aruncați în gropi comune, Maria află că unul singur a scăpat.

Este convinsă că e Mircea al ei și la lăsarea nopții fuge spre el. Este descoperită, împușcată și rănită grav, dar nu se lasă până nu își găsește fiul. Mircea era bolnav, cu febră mare. Plină de sângele care îi curge din rană, Maria îi aplică leacuri băbești știute de la ai ei. Îl îngrijește toată noaptea până ce frigurile și febra îl părăsesc. A doua zi, mama este găsită moartă lângă fiul ei, acum însănătoșit ca prin minune.

De la Zarianka, Mihai îi scrie Mariei vrafuri de scrisori, la care nu mai primește niciun răspuns. Bănuiește că Maria a murit și își dorește cu toată ființa să moară și el. Doar o vedenie a Mariei îi amintește că trebuie să trăiască pentru Mircea.

Eliberarea vine pe 5 martie 1953, la două zile după moartea lui Stalin. La Zarianka ușile sunt deschise și niciun paznic nu mai este la datorie. Deținuții se duc care încotro, respirând aerul libertății. Mihai ajunge mai întâi la lagărul de femei, unde o ultimă angajată rămasă acolo, îi confirmă moartea soției sale și îl îndrumă spre orfelinatul Nadrecinoe să-șigăsească fiul. Mihai petrece o săptămână la poarta orfelinatului căutându-l cu disperare pe Mircea. Într-o zi, cuprins de disperare, a început să-și strige fiul pe nume. Atunci un băiețel a venit la el și i-a arătat un tatuaj de pe brat: MIRCEA.

Tatăl și fiul parcurg drumul lung și anevoios către Poiana. Primul loc în care se oprește Mihai când ajunge în sat este liceul. Vrea să-i arate lui Mircea unde o cunoscuse pe mama lui. În toiul nopții intră în clădirea școlii, ajunge în clasă și aprinde lumina. În bănci sunt foștii săi elevi, încărunțiți și maturi. Au prins de vesete că profesorul lor s-a întors și i-au făcut o surpriză. Toți aveau pregătit răspunsul la tema pentru acasă dată de Ulmu în ziua arestării.

Mi-a plăcut?

Da!

Evident că povestea de dragoste din romanul lui Dabija, m-a dus cu gandul la iubirile eminesciene, prea poetice și greu de înțeles pentru majoritatea tinerilor. O dragoste ca un poem, sub semnul sacrificiului suprem precum în Luceafărul, doar că de data asta ea este cea care renunță la întreaga ei viață pentru a petrece șapte zile cu el. Însuși numele eroului și aspectul lui fizic, te duc cu gândul fără să vrei la Eminescu și la poemele sale.

Că tot am citit de curând și ”1984” a lui George Orwell, mi-a fost imposibil să nu fac o paralelă între cele două romane. Așa cum în distopia lui Orwell, libertatea este sufocată prin toate mijloacele și cu toate instrumentele, așa și în Temă pentru acasă colonelul Kudreavțev enunță principiile regimului pe care îl slujește. ”Omul nu trebuie învățat cum să gândească, el trebuie învățat ce să gândească”, le spunea el deținuților săi în fiecare dimineață. ”(…) nimic nu a făcut lumii mai mult rău decât libertatea! Trebuie să fii orb ca să nu vezi că omul se sufocă de prea multă libertate. De aceea el trebuie ținut mereu cu o mână de beregată, ca să poată lua aer cu porția, altfel amețește și nu vede lucrurile așa cum sunt (adică cum vrea Partidul). (…)Realitatea sunt eu, eu cu bâta. ”

Deci o temă de gândire pentru acasă, dată de Dabija cititorilor săi.

Știați că?

• Romanul a fost tradus în limbile engleză, franceză, italiană, maghiară, germană, rusă, spaniolă, portugheză și chineza. A fost extrem de bine primit la nivel mondial și a primit numeroase premii internaționale;
• Accidentul din 2007 cu care se deschide povestea, a fost unul real? Dabija a căzut de pe o stâncă și din acel moment, până la revenirea completă din convalescență i s-a revelat această carte filă cu filă;
• Nicolae Dabija nu a ales întâmplător numele celor doi protagoniști. Maria este un nume vechi de peste 2000 de ani, numele Fecioarei Sfinte iar răzeșii erau țăranii liberi și curajoși de pe timpul lui Ștefan cel mare. Desigur Mihai este numele poetului nostru național, iar Ulmu este copacul sub care se adăpostea scriitorul în vremea copilăriei.