Văduva de safir
Tânărul om de afaceri Elliot Reeve a murit într-un tragic accident de mașină, în timp ce se îndrepta spre Colombo. În urma morții lui, au început să iasă la iveală o serie de mistere care i-au bulversat pe oamenii legii, dar mai ales pe Louisa, soția lui Elliot. Ea știa că soțul ei era acționar la o plantație de scorțișoară, unde își petrecea foarte mult timp. Ar fi băgat mâna în foc pentru cumpătarea și simțul lui în afaceri și avea o încredere oarbă în căsnicia lor. Însă după accident, Louisa a descoperit cu stupoare că Elliot nu deține nicio acțiune la plantația de scorțișoară fiind în același timp hărțuită de creditorii lui. Dar șocul cel mai mare l-a avut când a aflat că în viața soțului ei mai era o femeie.
Louisa credea că are o căsnicie solidă. Ce-i drept, le lipsea ceva ce amândoi își doreau enorm: un copil. Louisa suferise mai multe avorturi spontane, iar ultima dată fusese cel mai dureros. Sarcina ajunsese la termen, dar fetița se născuse moartă.
Elliot i-a fost alături, era tandru și în continuare îndrăgostit. Sau cel puțin așa crezuse ea. Acum lumea ei se sfârșise. Nu numai că Elliot nu va mai fi niciodată lângă ea, dar simțea că până atunci trăise într-o minciună. Soțul ei căutase alinare în brațele altei femei, în timp ce ea se lupta cu depresia. Când Leo, proprietarul plantației de scorțișoară Cinnamon Hills, i-a spus că Elliot nu a avut niciodată afaceri la plantație, a crezut că e o neînțelegere. Când Leo a continuat, spunându-i că soțul ei are un copil nelegitim cu verișoara lui, Zinnia, Louiza nu a a mai vrut să audă nimic și a simțit că-l urăște.
Următoarea perioadă și-a petrecut-o descoperind din ce în ce mai multe secrete murdare ale soțului ei. Simțise deci, că și Leo spunea adevărul. Elliot o înșelase mare parte din căsnicia lui și avea un băiețel. Un băiețel pe care când l-a văzut, Louiza nu a mai avut niciun dubiu. Era leit Elliot.
A aflat de la Leo că mama lui era grav bolnavă, motiv pentru care copilul nici nu era bine îngrijit și nici nu fusese vreodată la școală, deși avea 7 ani. La început durerea de a-i vedea pe Zinnia și fiul soțului său, era prea mare. Louiza voia să stea deoarte. Dar boala Zinnei se agrava și a simțit nevoia să a ajute. I-a făcut curățenie în casă și i-a chemat un doctor să o consulte. Din nefericire însă, fusese prea târziu. Malaria o răpusese deja pe femeia, lăsând în urmă un copil orfan de ambii părinți.
Loiusa petrecuse în ultima vreme multe momente frumoase alături de Leo. Se apropiaseră destul de mult încât el să-i ceară să aibă grijă de copil în timpul săptămânii. A acceptat de dragul lui Leo, dar sarcina de a avea grijă de Connor era un coșmar. Băiatul nu se sfia să-i fie ostil, să tune și să fulgere. Totuși Louisa și-a impus să aibă răbdare și în cele din urmă, gheața dintre ea și copil a început să se topească.
Diminețile ieșeau cu bicicletele pe malul oceanului, făceau plajă, iar restul zile și-l petreceau jucându-se și învățând.
Totul până într-o zi când Connor a ieșit singur cu bicicleta și nu s-a mai întors.
Dacă Louisa și Leo reușesc să-i dea de urmă băiatului, veți afla doar citind cartea.
Mi-a plăcut?
Cărțile lui Dinah Jeffereis au un farmec aparte pentru mine. Și sunt convinsă că un rol important pentru această magie, îl are cadrul exotic în care se desfășoară poveștile. Papagali colorați zburând din palmier în palmier, zgomotul oceanului și chiar sezonul musonilor sunt elemente de decor care adaugă savoare intrigii. Personaje feminine puternice, iubiri pasionale, temeri și dezamăgiri; cam astea sunt ingredientele romanelor acestei autoare. Un lucru care mi s-a părut inedit și m-a bucurat a fost apariția protagoniștilor din romanul „Soția negustorului de ceai”. Un fel de guest star aș putea spune.
În concluzie sunt cărți ușurele, ușor de citit care merg de minune lecturate pe plajă.