Robinson Crusoe a existat cu adevărat
A trăit pe o insulă pustie timp de 4 ani și jumătate. O insulă care nu era nici pe departe idilică și luminoasă ca cea prezentată de Daniel Defoe în celebrul său roman. Se numea Alexander Selkirk și era un marinar certăreț și incomod pentru colegii lui de echipaj. Defoe i-a aflat povestea și a transpus-o în cel mai de succes roman al său. Cum a ajuns Selkirk singur cuc pe o isulă din Pacific, care i-a fost destinul și cum a ajuns Robinson Crusoe, aflați din articolul de mai jos.

Povestea începe în anul 1704 când nava britanica Cinque Ports, grav avariată, acostează pe o insulă din arhipelagul Juan Fernandez de lângă Chile. Marinarii, obosiți și bolnavi, au cârpit corabia, iar la comanda căpitanului lor, erau gata de drum. Mai puțin tânărul scoțian Alexander Selkirk care a refuzat vehement să plece mai departe pe o mare învolburată cu o navă șubredă. Niciun membru al echipajului nu era de acord cu el. Toți doreau să plece cât mai repede și să-și ducă la bun sfârșit călătoria.

Oricât i-au explicat camarazii lui că insula pe care erau nu se afla pe nicio cale navală, că era foarte probabil să-și găsească moartea acolo, Alexander Selkirk a rămas nestrămutat în hotărârea pe care o luase. Înfuriat de atâtea insistențe, căpitanul său l-a abandonat pe insulă. Înainte de a pleca, colegii i-au lăsat un pistol, praf de pușcă, un cuțit, o oală, în care să-și fiarbă ce o găsi de mâncare, o biblie și ceva provizii de gem, rom și tutun.
Asta era toată moștenirea pe care indisciplinatul marinar o avea la dispoziție să supraviețuiiască un timp nelimitat.
Supraviețuirea
Așa cum se temea, a descoperit că insula nu era una idilică și prietenoasă. Ceața groasă și furtunile făceau mai mereu parte din peisaj. Dar dacă voia să aibă vreo șansă la viață, nu avea decât să se adapteze.

Spre norocul lui, locul era populat de capre sălbatice. Selkirk s-a apucat de vânătoare. Folosea pieile pentru a se încălzi și carnea o prepara în oala pe care o primise de la foștii săi colegi.
Tot din piei și crengi de copaci și-a construit, în timp, două colibe în care își păstra o parte din alimente și se adăpostea de ploile torențiale care loveau țărmul.

Așa a trăit patru ani și patru luni. În acest timp, nicio navă nu a trecut prin zonă. Până în 1709 cînd echipajul navei britanice Duke a văzut în zare un foc. Contrariat, căpitanul a decis să se abată în direcția lui. Se gândea că poate o navă franceză, cu care se întâlnise pe drum, are nevoie de ajutor.
Ajunși la țărm, au descoperit cu stupoare un om care arăta ca un sălbatic. Era îmbrcat în piei de capră, avea fața acoperită de păr și nu putea să vorbească. Doar gesticula. Din cauza timpului îndelungat petrecut în singurătate își pierduse abilitatea de a vorbi.
O alegere inspirată
Scoțianul era salvat! Ajuns în Londra, marinarul s-a interesat de soarta navei Cinque Ports. Nu mică i-a fost mirarea că aceasta s-a scufundat la scurt timp după ce el alesese să rămână pe insulă.

Aflat din nou în sânul civilizației, Selkirk și-a recăpătat limbajul și a povestit tuturor prin ce a trecut. Presa îl asalta cu interviuri, devenind un fel de erou. Așa i-a aflat povestea și scriitorul Daniel Defoe, care la vremea aceea era ziarist. Nu se știe cu certitudine, dar biografii susțin că și el ar fi stat de vorbă cu marinarul. Atât de impresionat a fost de aventurile trăite de acesta în Pacific, încât l-a transpus într-un personaj.
L-a numit Robinson Crusoe, l-a plasat într-o insulă pustie din Caraibe și l-a pus să supraviețuiască unor întâmplări pline de suspans. Niște ingrediente delicioase care i-au transformat imediat romanul într-un bestseller internațional.

Azi, insula îi poartă lumele lui Alexander Selkirk și a fost introdusă în corucitul turistic. Este populată de o comuntate de aproximativ 800 de oameni a căror ocupație principală este turismul și pescuitul de calamari.