Se numea Sarah

Se numea Sarah

Descoperire macabră într-un apartament din Paris. Un băiețel de patru ani a fost descoperit mort într-un dulap în care fusese încuiat de sora lui mai mare. Lângă el s-au găsit doar un pahar gol și un ursuleț de pluș. Micuțul murise de foame și de sete.

Familia Tezac abia se mutase în apartamentul din strada Sontionge din Paris. La fel ca multe alte familii de francezi, s-au grăbit să ocupe casele locuite până pe 16 iulie de evrei. Încă din prima zi au simțit că în noua lor casă plutește o duhoare insuportabilă. Au stat numai cu geamurile larg deschise, dar mirosul persista. Domnul Tezac chemase niște instalatori să verifice țevile, însă înainte s-au trezit la ușă cu o fetiță cam de 10 ani.

Fetița i-a dat pe toți la o parte cu o forță incredibil de mare pentru un copil așa mic. S-a dus alergând la peretele din dormitor și a scos o cheiță mică din buzunar. A potrivit-o rapid într-o gaură și o parte din perete s-a deschis, scoțând la iveală un dulap de care familia Tezac habar nu avea. În spatele ușii se afla cea mai terifiantă imagine pe care cei prezenți o văzuseră vreodată. Și mirosul devenise de nesuportat. Ascuns în întuneric se afla cadavrul unui băiețel blond care stătea ghemuit și strângea în brațe un ursuleț de pluș.

16 iulie 1942. Miez de noapte. La ușa familie Starzinsky cineva lovește cu putere. Fetița își aude mama cum le spune bărbaților din spatele ușii că soțul ei nu este acasă. Probabil acum avea să se întâmple ceea ce îi îngrijora pe părinții ei atât de tare în ultimul timp. Poate de bărbații de la ușă se ascundea tatăl ei în pivnița blocului.

Loviturile continuă și mai amenințătoare. Mama ei deschide. Fetița o vede înconjurată de soldați cre îi spun să se îmbrace și să-și facă rapid bagajele pentru trei zile. Fuge înapoi în dormitor lângă Michel. Vrea cu orice preț să îl protejeze. Să îl ascundă în locul lor secret până aveau ei să se întoarcă peste trei zile. Îi spune frățiorului să intre în dulap și să nu scoată niciun sunet. Îl sărută, îi dă un vas cu apă și ursulețul lui de pluș, apoi încuie ușa și bagă cheia în buzunar. Îi face semn discret mamei că Michel e în siguranță și părăsesc casa îmbrâncite de soldații francezi.

Azi se fac 60 de ani de atunci. Articolul jurnalistei Julia Jarmond tocmai a fost publicat și se bucură de mult succes. După o documentare serioasă, o serie de interviuri cu martori și supraviețuitori, Julia a reușit să scrie povestea Vel D`Hiv-ului pe înțelesul tuturor. În noaptea de 16 spre 17 iulie 1942 a avut loc cea mai mare razie împotriva evreilor din istoria Franței. Peste 70000 de evrei, majoritatea femei și copii fuseseră scoși cu forța din locuințele lor și duși cu autobuzele pe Velodrome D`Hiver (rămas în istorie ca Vel D`Hiv), o arenă imensă unde aveau loc întreceri de ciclism.

Aici ajunsese și Sarah cu părinții ei, ținând strânsă în pumn cheia de la dulapul unde se afla frățiorul ei. Ochii ei de copil nevinovat priveau uimiți figurile și vocile pline de răutate ale soldaților. Cum puteau să fie atât de cruzi? Și nici măcar nu erau germani. Vorbeau limba pe care o vorbise și ea de când se știa. Îi era sete și avea nevoie la toaletă. Dar ordinele erau clare. Nimeni nu bea apă, iar nevoile și le fac lângă perete. Îi venea să vomite, îi era dor de casa ei, de mirosul cald al mamei, de Michel. Cel mai rău de Michel. Trebuia să ajungă la el. Îi promisese!

Julia Jarmond era la origine americancă. Ajunsese la Paris în urma căsătoriei cu Bertrand. Deci nu avea de unde să cunoască evenimentele din vara anului 1942. Dar ce i se părea mai grav era că nici francezii nu păreau să le cunoască. Niciun cunoscut de-al ei nu auzise de Vel D`Hiv. Primul care vorbise în public despre ce s-a întâmplat atunci fusese președintele Chirac în 1995. De ce? Le era rușine francezilor pentru ce făcuseră atunci și încercau să mușamalizeze istoria? Încercau să facă noile generații să uite că soldații francezi, imediat după ce nemții le ocupaseră țara, au acționat pe cont propriu? Că poporul francez crease propriul lui Holocaust, înainte chiar ca nemții să le-o ceară? Astea erau întrebările pe care și le punea Julia când Bertrand o suna de zor să o cheme să-i arate lucrările de renovare la apartamentul din strada Sontionge unde aveau să se mute în curând.

În apartamentul din Sontionge locuise până de curând bunica soțului ei pe care acum o duseseră la un centru de îngrijire pentru bătrâni. Julia tocmai o vizitase pe Mame la azil și aflase că familia Tezac intrase în posesia apartamentului în luna august a anului 1942. Obsedată de ce se întâmplase la Vel D`Hiv, Julia face cercetări și descoperă că apartamentul unde urma să locuiască cu soțul și fiica ei, aparținuse familiei Starzinsky, care probabil piersie în vreun lagă de concentrare.

Sarah Starzinsky reușise să evadeze din lagărul în care prizonierii de la Vel D`Hiv fuseseră duși. Dar fără părinții ei de care fusese despărțită cu furtunurile de apă. Fuge animată de un sigur gând: să-l salveze pe Michel. După multe refuzuri, găsește un cuplu de bătrâni inimoși care o găzduiesc, o ascund de soldați și o însoțesc la Paris să-și caute frățiorul.

Inima îi bătea aproape să-i pargă pieptul. Urca alergând treptele blocului în care fusese până de curând fericită cu familia ei. A bătut la ușă cu pumnii ei mici, strigându-l pe Michel. I-a deschis un băiat un pic mai mare decât ea. L-a împins s-a dus direct spre ușa mascată în perete a dulapului. Înăuntru era iubitul ei frățior, cu buclele lui galbene și chipul înnegrit de moarte. El își ținuse promisiunea și nu ieșise din ascunzătoare. Ea nu și-o ținuse. Se întorsese prea târziu.

A fost momentul în care Sarah deja murise. Momentul în care fetița veselă și nevinovată dispăruse pentru totdeauna. Imaginea cu Michel din dulap i se fixase pe retină și nu avea să o părăsească nici măcar o clipă de acum încolo.

60 de ani mai târziu, Julia voia cu orice chip să o găsească pe Sarah. După ce îi povestise socrul ei despre vizita fetiței căreia chiar el îi deschisese și despre descoperirea din dulap, nu a mai avut liniște. Tocmai îl anunțase pe Bertrand că este îmsărcinată și o uimise reacția lui. Nu își mai dorea un copil și încerca să o convingă să avorteze.

Dar nu voia să se gândească la asta acum. Trebuia să o găsească pe Sarah. Găsește o urmă de-a ei tocmai în America. Un bun pretext pentru a-i face o vizită familiei. Află că Sarah plecase în 1955 în State unde se căsătorise și avea un fiu. Însă din păcate murise la doar 40 de ani într-un accident de mașină.

Dar fiul ei trăia. Iar Julia simțea că trebuie să-l cunoască cu orice chip. Pleacă la Florența, unde locuia Whilliam. Se întâlnesc să discute despre mama lui, dar Julia află cu stupoare că fiul Sarei nu știe nimic. Sarah păstrase secretă toată suferința ei. Detalii noi ies la iveală după moartea soțului ei. Whilliam primește de la tatăl său o cutie cu lucruri ce îi aparținuseră mamei.

Au trecut doi ani de când Julia a părăsit Parisul și pe Bertrand. S-a întors în America împreună cu cele două fiice. Nu putuse să facă întreruperea de sarcină atât de recomandată de fostul ei soț. Continua să se gândească la Sarah și la Whilliam. Aflase de pe google că și el divorțase și se mutase în State. Mare i-a fost mirarea cînd într-o zi i-a auzit vocea la telefon. Whilliam o ruga să se întâlnească cu el să-i arate niște lucurui care îi aparținuseră mamei sale.

Julia își ia fetița în cărucior și pleacă spre locul de întâlnire. Whilliam îi arată un jurnal al Sarei și un bilețel, ambele scrise în franceză. El nu cunoștea limba, așa că o roagă pe Julia să îi traducă. Jurnalul ei era de fapt o lungă scrisoare dueroasă și plină de regrete către Michel iar biletul era unul de adio. Sarah nu avusese un accident. Sarah se sinucisese. Nu a mai putut să suporte imaginea băiețelului din dulap care își strângea ursulețul la piept. Iar în bilețelul de adio se afla înfășurată o cheie…

Secretul dureros al fetiței de acum 60 de ani fusese în sfarțit descoperit. Whilliam nu își cunoscuse mama cu adevărat până ca Julia să apară în viața lui. Se uită la ea și la fetița din cărucior. Și-a dat seama că nu întrebase cum o cheamă. Se numea…Sarah!

Știați că?

  • romanul a fost ecranizat în 2010 sub numele de Sarah`s Key;
  • este romanul de debut al Tatianei de Rosnay;
  • La marea razie au fost arestați până și bolnavi aflați internați în spitale.
  • Peste 3,000 prunci și copii au fost despărțiți brutal de părințiilor fiind udați cu furtunele. Au rămas singuri în lagărele de la Pithiviers și Beaune-la-Rolande. Ei au fost deportați în cele din urmă la Auschwitz la sfârșitul lunii august, neînsoțiți, în vagoane sigilate, printre adulți străini. La destinație au fost trimiși direct în camerele de gazare;
  • Circa o sută dintre evreii deținuți s-au sinucis înainte de deportarea în Polonia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.