10 mai

10 mai

10 mai 1899. Se naște Fred Astaire, dansatorul care avea să schimbe toate regulile Hollywood-ului de până atunci. A dansat de la 4 ani și prima lui parteneră de dans a fost sora lui.

Primul lui contact cu dansul a fost la vârsta de 4 ani. Mama lui o ducea pe sora sa cu doi ani mai mare, Adelle, la dansuri, iar el era nevoit să le însoțească. În timp ce se plictisea așteptând să se termine ora, proba tot felul de pantofi de dans și încerca să imite ce vedea. Peste doi ani, familia s-a mutat la New York și cei doi copii au fost înscriși la o școală de arte unde au început să danseze profesionist;

Dintre cei doi frați, fata a fost mereu considerată cea mai talentată, fiind deci preferata publicului. De aceea, când Adelle s-a căsătorit și a renunțat la dans, iar Fred a anunțat că-și va continua cariera singur, nu au fost foarte mulți cei care au crezut în el;

Pe marile ecrane a făcut o pereche memorabilă cu Ginger Rogers. Au colaborat timp de 16 ani în care au turnat nu mai puțin de 10 filme;

În ciuda succesului de care s-a bucurat cu Ginger, la început Fred nu a fost deloc încântat de parteneriatul lor. Se gândea că abia se despărțise de sora sa, iar cariera lui nu mai avea nevoie de încă o parteneră;

A fost un mare fan a lui Michael Jackson căruia i-a scris în mai multe rânduri să-l felicite pentru performanțele lui în dans;

Se afla mereu în top 5 al celor mai bine îmbrăcați bărbați. De fiecare dată când era întrebat, răspundea că nu face niciun efort în acest sens. Dorea doar să se simtă comod și pentru asta se bazează pe simțul lui estetic;

Considera că are mâinile prea mari pentru meseria sa. De aceea în timpul dansurilor își îndoia degetele mijlocii pentru a masca oarecum defectul;

Astaire a schimbat modul de filmare al musical-urilor de la Hollywood. Mereu a insistat să se acorde o atenție deosebită mișcărilor de dans, cadrele să fie lungi iar camera să nu se mai miște așa mult;

Când s-a retras din dans, în 1970, sportul lui preferat a devenit skate-boarding-ul pe care l-a popularizat atât de intens, încât Societatea Națională de Skate-Board a Americii l-a făcut membru de onoare și i-a oferit o legitimație pe viață;

În vara anului 1987 se îmbolnăvește de pneumonie și este internat într-un spital din Los Angeles. Moare pe 22 iunie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.