22 aprilie
22 aprilie 1616. Miguel de Cervantes, autorul lui Don Quijote de la Mancha, considerat capodopera literaturii spaniole, își dădea ultima suflare. A avut o viață grea și aventuroasă, exact ca cea a unui erou de roman din acea perioadă. Exilat, răpit și arestat …
Tatăl său, deși surd, a fost bărbier-chirurg;
Mama lui, Leonor de Cortinas, știa să scrie și să citească, o abilitate rar întâlnită la vremea aceea, mai ales în rândul femeilor;
La 19 ani se stabilește la Madrid unde ia cursuri de gramatică. În această perioadă au început și primele manifestări literare, exprimate prin trei poezii pe care profesorul său i le-a publicat. Tot în acea perioadă a descoperit că „se simțea atras de lumea actorilor”;
După ce a fost acuzat că l-ar fi rănit într-un duel pe un apropiat al Regeliui Spaniei, se refugiază la Roma, în Italia;
S-a angajat ca soldat și a luptat cu vitejie în bătălia de la Lepanto. Deși se simțea rău, avea febră și a fost sfătuit chiar de căpitan să stea în pat, răspunsul lui a fost că preferă să moară în luptă decât să se ascundă;
În urma acestei bătălii a rămas cu un braț paralizat. O săgeată i-a străpuns un nerv și de atunci a primit porecla „ciungul de la Lepanto”
În 1575, în timp ce se afla pe mare cu fratele său, Rodrigo, sunt atacați și luați prizonieri de turci. Sunt duși în Algeria. Asupra lui Cervantes, răpitorii au găsit niște scrisori de recomandare de la personalități importante ale vremii. Așa au tras concluzia că sunt în posesia unui personaj valoros și au cerut o răscumpărare uriașă.
În perioada de detenție, Cervantes a încercat să evadeze de 4 ori. Mereu a luat vina asupra sa, protejându-și colegii;
Abia în 1850 a fost eliberat și s-a întors în Spania;
În Sevilla, devine perceptor de impozite și în iurma unor nereguli găsite în calcule, este acuzat de însușirea banului public și arestat;
Se pare că pe Don Quijote l-a conceput chiar în închisoare;
Prima parte din Don Quijote de la Mancha a apărut în anul 1605 și s-a bucurat de un succes imediat;
Nimeni nu știe cum arăta de fapt Miguel de Cervantes. Toate portretele lui au fost desenate după propriile descrieri, nu după model;
A murit pe 22 aprilie 1616, la 69 de ani…se pare că din cauza unui diabet de tip 2.