Flori pentru Algernon
Charlie Gordon, tânărul retardat mintal transformat peste noapte într-un geniu, a dispărut de la o conferință științifică. Înainte de a se face nevăzut, Gordon l-a eliberat din cușcă pe cobaiul care a suferit aceeași operație ca și el. Vă reamintim că importanți psihiatri și neurochirurgi de la Institutul Beekman din New York, au realizat prima operație experiemntală de creștere artificială a inteligenței umane, reușind astfel să ridice un IQ de 68 la valori crezute inițial imposibil de atins pentru creierul uman.
Charlie stătea pe scaunul lui de la conferința științifică unde fusese invitat în calitate de subiect al experimentului. Îl avea în față, într-o cușcă pe Algernon, micul șoricel alb, prima ființă pe care se realizase operația, înaintea lui. Pe un ecran mare rulau fotografii și filme cu el, din perioada când privea în gol și avea un zâmbet tâmp întipărit pe față. În sală auzea aceleași hohote de râs batjocoritoare pe care le auzise toată viața. Nu a mai putut rezista și a deschis încuietoarea care îl ținea captiv pe Algernon. În rumoarea creată, nu i-a fost deloc greu să ascundă șoricelul în buzunar și să dispară împreună cu el.
Acum se află amândoi în apartamentul închiriat privindu-se în ochi. Doi subiecți ai aceluiași experiemnt, ambii deveniți genii ale raselor pe care le reprezintă. Algernon trebuia antrenat, așa că Charlie i-a construit un labirint sofisticat într-o cameră separată. O sculptură cu elemnt viu, așa cum avea să-l numească vecina de palier, Fay.
Charlie a cunoscut-o pe Fay în ziua când din greșeală s-a încuiat pe afară. Singura soluție de a intra în casă, era să apeleze la vecinul de apartament. Așa a descoperit că are o vecină, care niciodată nu își închide ușa, artistă nonconformistă și atrăgătoare, ce își duce traiul printre haine aruncate pe podea, vopseluri și sticle goale de băutură. Deși nui îi era ușor nici cu ea, simțea că de Fay se putea apropia mai repede decât de Alice. Cu Alice îi era imposibil. De fiecare dată când venea un moment prielnic, apărea și vechiul Charlie privind din umbră cu ochii goi și zâmbetul tâmp.
Alice era fosta lui profesoară de la Centrul pentru Întârziați Mintal. Odată ce operația a început să-și facă efectul, Charlie Gordon, a început să o privească altfel. Ca pe o femeie. Era cea cu care i-ar fi plăcut să-și petreacă restul vieții. Dar pur și simplu simțea în calea lor un lanț greu de rupt. Acum rolurile se inversaseră. El o depășise cu mult ca inteligență și cunoștințe. Absorbise cu o aviditate fantastică informații din toate domeniile: matematică, fizică, chimie, medicină. Vorbea fluent limbi străine vii și moarte, scria articole științifice și purta discuții controversate la cel mai înalt nivel cu cele mai reputate centre de cercetare.
Și nu era doar atât. Știa că și ea îl dorește, dar între ei nu putea fi nimic până ce vechiul Charlie nu va dispărea definitiv. Actualul Charlie trebuia să facă pace cu ceea ce fusese cândva. Acum negura care acoperea copilăria lui se ridicase și își amintise tot. Cum Rose, mama lui, nu voia să accepte că ceva nu este în regulă cu fiul ei. Cum Matt, tatăl lui, încerca să-și convingă soția să-și accepte copilul așa cum era. Cum odată cu apariția Normei, sora lui, Rose a început să-l marginalizeze și să-l țină la distanță de fetiță. Cum atunci când Norma se mai mărise, Rose l-a obligat pe Matt să-l dea pe Charlie afară din casă. Așa ajunsese la Institutul Warren. Noroc că un unchi l-a scos de acolo și i-a oferit o slijbă de om de serviciu la o brutărie.
Așa i-ar fi plăcut să se ducă să-și vadă părinții și să le arate ce devenise. A început cu Matt. A aflat că are o frizerie și că s-a despărțit de mama lui. S-a tuns, s-a bărbierit, dar nu a reușit să-i spună cine e de fapt.
Viața lui Charlie se împărțea acum între cărți și petrecerile cu Fay. Mergeau la dans în fiecare seară, asezonând fiecare petrecere cu mult alcool. Pe Algernon îl vedea uneori haotic, uneori apatic, dar nu îi dădea mare importanță. Asta până într-o zi când a devenit violent.
Atunci a decis că a venit momentul să se întoarcă la Institut. Era clar că indiferent care era soarta lui Algernon, și el avea să o împărtășească. Și Doamne, nu voia cu niciun chip ca vechiul Charlie să pună stăpânire pe el.
Următoarea perioadă și-a petrecut-o studiind cot la cot cu savanții Institutului. Îi avea pe toți la degetul mic. Dar tot nu găsea răspunsul, iar starea lui Algernon devenea pe zi ce trecea mai critică. Într-o dimineață l-a găsit mort. L-a așezat într-o cutiuță de metal și l-a îngropat în grădina blocului său.
Revelația a avut-o într-o noapte. Și a denumit-o Efectul Algernon-Gordon. Pe cât de rapidă fusese evoluția lui Algernon, pe atât de rapid i s-a degradat și starea. La autopsie, creierul micului său prieten se stafidise și nu mai avea nicio circumvoluțiune. Era clar că asta se va întâmpla și cu el. Nu mai avea mult timp, iar tot ce îi mai rămăsese voia să pună în slujba științei și a întregii omeniri. Și niciodată nu uita să cumpere flori proaspete pentru Algernon…
Dacă Charlie va avea aceeați soartă ca șoricelul, veți afla doar citind cartea 😉
Mi-a plăcut?
Foarte mult! E genul de poveste care te urmărește mult timp după ce ai terminat-o. Scriitura m-a surprins de la primul paragraf. Nu știam absolut nimic despre subiectul cărții, drept pentru care am fost foarte confuză de greșelile de ortografie și exprimare care mi se perindau prin fața ochilor J. Romanul este scris sub forma unui jurnal, a unui raport medical, mai exact. Tânărul Charlie Gordon își povestește fiecare zi ante și post operație. Vă doresc lectură plăcută și vă garantez că nu o să vă pară rău!
Știați că?
- Institutul Beekman chiar există și printre altele se ocupă și cu cercetarea bolilor mintale;
- Flori pentru Algernon a fost inspirată de elemente rale din viața lui Daniel Keyes. Divergențele cu părinții săi și perioada în care a predat engleză tinerilor cu nevoi speciale, l-au determinat să scrie romanul. Poate de aceea povestea lui Charlie Gordon are o tentă atât de realistă;
- Au fost făcute două ecranizări pentru acest film, fiind în lucru cea de-a treia, cu Will Smith în rolul principal.