Frank Baum

Frank Baum

15 mai 1856, se naște Frank Baum considerat părintele basmului American. A devenit celebru după ce a scris Vrăjitorul din Oz, care a fost un succes imediat.  Un succes atât de mare încât a mai scris câteva zeci de cărți care se petrec tot pe tărâmul lui OZ.

Frank Baum s-a născut într-o familie înstărită din Chittenango, New York. În localitate se ține un festival anual dedicat autorului, numit Oz -Stavahanza;

În  copilărie a fost foarte bolnăvicios, motiv pentru care părinții încercau să-i îndeplinească toate dorințele. Așa că micuțul Baum a primit o mica presă de tipar la care își scotea propriul ziar;

Mai târziu, tot părinții i-au făcut cadou o fermă de găini din rasa Hamburg, despre care Frank Baum a început să scrie diferite articole;

În tinerețe visa să devină actor și scenarist. A scris mai multe piese, dintre care The Maid of Arran, în care a și jucat;

Baum s-a căsătorit cu Maud Gage, fiica unei cunoscute sufragete, Matilda Gage. A devenit și el un feminist convins, motiv pentru care în scrierile sale, personajele principale sunt preponderant feminine;

S-a apucat să scrie cărți pentru copii relativ târziu, în jurul vârstei de 40 de ani;

În 1900, Baum publică Minunatul vrăjitor din Oz, ediție ilustrată de William Wallace Denslow. Succesul a fost unul imediat, iar povestea sa este considerată și astăzi drept primul basm autentic American;

Și-a numit eroina Dorothy Gale, după numele nepoatei sale Dorothy Gage care a murit în timp ce el scria cartea;

În 1914, Baum a înființat o companie de film  Oz Film Manufacturing prin care el însuși a produs mai multe filme despre personajele care l-au făcut celebru.

2 Replies to “Frank Baum”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.