Ian Fleming
28 mai 1908, se naște autorul și jurnalistul englez, Ian Fleming, și odată cu el și cel mai mediatizat spion al tuturor timpurilor. Agentul sexy și misterios, însoțit mereu de câte o blondă superbă, James Bond a devenit un brand, care a rămas la fel de puternic de-a lungul generațiilor. Ian a fost el însuși spion, deci putem spune că știa despre ce vorbea. Majoritatea nuvelelor despre James Bond și le-a scris la o mașină placată cu aur, casa lui se numea Goldeneye, iar soția sa afirma că fără bătăile și certurile cu soțul ei s-ar simi foarte singură.
Tatăl lui a fost membru al Parlamentului și a luptat în Primul Război Mondial, unde și-a și pierdut viața;
A absolvit Academia Mlitară din Sandhurst și o bună perioadă de timp a lucrat ca jurnalist la Reuters iar mai apoi în domeniul finanțelor;
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a lucrat ca spion pentru Inteligența Navală Britanică. A fost asistentul amiralului John Godfrey , pe care mulți cititori l-au identificat ca fiind domnul „M” din seria James Bond;
Primul roman cu James Bond ca personaj principal a fost Casino Royale și a apărut în anul 1953;
După publicarea romanului, Ian Fleming s-a recompensat cumoprându-și o mașină de scris portabilă și placată cu aur. La ea a scris toate romanele sale viitoare. După moartea lui, nu s-a mai știut nimic despre mașina de scris. Se auzeau zvonuri că ar fi cumpărat-o la o licitație chiar Pierce Brosnan, însă acesta a negat;
Și-a numit casa Golden Eye, după numele unei misiuni militare secrete;
Ian Fleming s-a căsătorit cu Ann Rotheremere și l-au avut îmreună pe Casper, unicul lor fiu. Lui i-a dedicat singura carte de copii pe care a scris-o: Chitty Chitty Bang Bang
În viața personală, Ian Fleming era un bărbat viciat, dependent de alcool și tutun, care-și bătea în mod frecvent soția. Culmea este că ei îi plăcea și chiar spunea că se simte singură când nu are parte de bătăi. Recunoștea că probabil are o tulburare din sfera sado-masochismului;
Ian Fleming a scris în total 12 nuvele cu James Bond care s-au vândut de-a lungul vieții sale în peste 30 de milioane de exemplare;
A murit în urma unui infarct la 56 de ani. După el, alți autori au continuat seria James Bond;
Din păcate nu a trăit suficient să vadă cât succes a avut personajul său.