Invitație la vals

Tragedie la Universitatea din București. Profesorul universitar Tudor Petrican a fost găsit împușcat azi dimineață locuința lui din București. Din primele cercetări reiese că tânărul suferea după moartea fostei sale soții. Pe biroul lui s-a găsit un manuscris intitulat Invitație la vals, în care povestește cu sinceritate toate evenimentele care l-au condus să ia această decizie extremă.

În utimii ani, Petrican a avut o evoluție fulminantă, devenind profesor universitar și secretar de stat la Minsiterul finanțelor. Nimeni nu bănuia însă frământările care îl chinuiau în umtimii ani, de când Mihaela se mutase în camera de alături din vechea mansardă în care locuia el.

Prima dată îi remarcase ochii. Mihaela avea în ei o sclipire aparte, pe care Tudor știa că o mai văzuse undeva, dar nu mai ținea minte unde. Pe atunci era student la Facultatea de Drept și avea faima unui mare cuceritor. Orice fată își dorea, aceasta îi cădea imediat la picioare. Cu cât fata îi ceda mai repede, cu atât Tudor fugea mai iute, lăsând în urma lui lacrimi, umilință și sute de rugăminți fierbinți. Nu se îndrăgostise niciodată.

Mihaela se mutase la mansardă împreună cu sora ei mai mare. Fiind singurele fete printre ”mansardiști”, erau mai retrase, câștingându-și rapid porecla de ”Contesele”. Tudor o remarcase pe tânăra contesă și a decis rapid că ea va fi următoarea lui victimă. Numai că și-a dat seama imediat că vecina lui, nu era ca restul fetelor pe care le prinsese în mrejele minciunilor lui. Nu! Cu Mihaela nu-i mergea!

Văzând că nu face niciun progres, o sărută cu forța pe scara locuinței. Înafară de leșinul pe care i-l provocase bitetei fete, domnul Petrican nu înregisrase niciun succes notabil. Ba din contră! Mihaela parcă îl evita mai abitir ca înainte.

Evident că lucrurile nu puteau rămâne așa. Nicio fată nu îi putea rezista lui Tudor Petrican. Așa că ia rapid decizia să-i trimită zilnic scrisori de amor. Compune cu patos pagini întregi pe care le lasă la cutia de scrisori a celor două surori. Mihaela le ia, le citește dar le aduce înapoi la cutia poștală. Tudor nu lasă o zi să treacă fără să-i scrie o nouă epistolă. Însă toate au aceeași soartă.

A trebuit să scrie 30 și ceva de scrisori până când Mihaela a început să le păstreze. Și Tudor continua să scrie. Într-o zi în care doar ei doi rămăsesră în mansardă, tânărul își îndeplinește scopul. În sfârșit fata îi cedează, căzând pradă tertipurilor lui amoroase.

Urmează o perioadă plină de iubire și aventuri spontane. Acesetea vor fi zilele cele mai frumoase ale relației lor, de care Tudor își va aminti mereu cu nostalgie. Iau în utimul moment decizia de a pleca la Constanța. La malul mării, cei doi tineri petrec o poveste de dragoste plină de voluptare si veselie. A doua săptămână și-o petrec la Constantinopol, ca urmare a unei surprize făcute de Tudor. Deși trăia sentimente intense și chiar era gelos, domnul Petrican tot nu credea că pute fi îndrăgostit.

Întorși la București, vraja vacanței se spulberase brusc, iar Tudor ia decizia că a venit momentul să pună punct și acestei legături. Așadar, îi trimite rapid o scrisoare Mihaelei, în care o informează că totul s-a terminat. Era sigur că și ea, ca și celelalte dinainte ei, va veni la el implorându-l cu larcimi în ochi să o iubească în continuare. Numai că zilele treceau una după alta, iar Mihaela tot nu se arăta. Rănit și mai rău în orgoliu, Petrican mai concepe o scrisoare, plină de fraze patetice, în care o înștiințează pe fosta iubită că acela chiar era sfârșitul.

Tudor profită de vacanța de vară și pleacă la țară, la părinții lui. Numai că Mihaela îi intrase în sânge așa cum își dorise ea pe vaporul care îi ducea spre Bosfor. Revine în București și începe cu disperare să o caute. Află că s-a mutat de la mansardă și nu găsește niciun fir care să-l ajute să-i dea de urmă. Dar îl găsește pe el sora Mihaelei. Rămâne înmărmurit când află de la Alexa că fosta lui iubită este însărcinată și urmeză să nască. Dorește bineînțeles să-și facă datoria și să o ia de nevastă, mai ales că realizase în sfârșit că era îndrăgostit. Numai că Mihaela îi dărâmă toate planurile și îl refuză cu vehemență. Preferă să trăiască cu stigmatul rușinii, decât să-și calce pe orgoliu și să accepte să fie soția unui bărbat care o disprețuise.

Tudor o înduplecă tot prin aceleași tertipuri viclene cu care o prinsese în plasă și prima dată. Mihaela se învoiește în cele din urmă să devină doamna Petrican.

O avea pe Mihaela numai pentru el, avea și binecuvântarea babacului care se oferiseră să le cumpere o casă, aveau prieteni, petreceau, urma să li se nască primul copil, dar Tudor simțea că ceva foarte apăsător plutește în aer și stă în calea fericirii lor.

Primul necaz a fost pierderea copilului. Mihaela suferise un avort spontan, deși sarcina era avansată. Iar după avort totul se schimbase. Mihaela se scufundase în tristețea propriilor gânduri. Oricât s-ar fi străduit soțul ei să o atragă în activități care să o mai binedispună, toate încercările lui erau sortite eșecului.

Al doilea necaz a venit chiar de ziua Mihaelei. În timp ce soțul ei o aștepta acasă cu o cruciuliță încrustată cu pietre prețioase, ea a fost implicată într-un accident de mașină. Plecase la plimbare cu un vechi admirator. Se gândea demult să se răzbune pe Tudor pentru acea perioadă de tristă amintire când o părăsise atât de brutal. Acum, cele două orgolii puternice, mai puternice decât cele mai pure sentimente, vor purta un război fără învingători. Doar cu învinși. Ea pleacă fără să explice. El vrea să-i demonstreze ce a pierdut. Se ambiționează așa cum nu o mai făcuse niciodată și ajunsese profesor universitar. Dar nu era suficient. Trebuia să o umilească pe Mihaela. Să-i arate ce om puternic și valoros a avut lângă ea și nu a știut să-l prețuiască. Intră în partidul liberalilor și ajunge, ca fulgerul, secretar de stat. Profită de funcța pe care o deține să o facă pe Mihaela să-l implore să-i salveze actualul soț căzut în patima jocurilor de noroc.

Dar voia mai mult. De ce să nu o ia de nevastă chiar pe Cici, cea mai bună prietenă a Mihaelei? Și a luat-o. Și chiar a invitat-o la nuntă pe Alexa, sora ei. Și într-adevăr și-a îndeplinit scopul. Mihaela a aflat și a acționat în consecință. O consecință de care chiar și Tudor s-a înfiorat când și-a dat seama că a prevăzut-o și poate chiar și-a dorit-o.

Mihaela a avut ultimul cuvânt, alegând să-și pună capăt zilelor. Nu înainte de a-i scrie fostului ei soț o lungă scrisoare.

După ce o citește de mai multe ori, Tudor Petrican decide că trebuie să o urmeze pe Mihaela. Altfel nu se poate!

Mi-a plăcut?

Da!

Citisem Invitație la vals în urmă cu mai bine de zece ani. Dar am simțit nevoia să o recitesc. Și a avut același farmec ca și prima oară. O poveste de dragoste frumos scrisă, care va captiva cu ușurință orice cititor. O puternică forță de expresivitate, încât chiar îl vezi aievea pe tânărul și elegantul Tudor Petrican gata să-și seducă fără milă următoarea victimă. Și pe inocenta Mihaela, cu ochii mari și scânteietori, dornică să cunoască fiorii iubirii.

V-o recomand cu mare căldură!

Știați că?

• pentru Invitație la vals Mihail Drumeș s-a inspirat dintr-un fapt real: „Subiectul Invitației la vals mi l-a furnizat un fapt petrecut în realitate. Pe când eram student, locuiam la o bătrână proprietăreasă, văduva unui colonel. O chema Alexandra (ea e Alexa în roman, dar…întinerită mult). Toată casa era plină de fotografiile unei fete de o frumusețe neobișnuită. O chema Virginia și era fata proprietăresei. Într-o zi mi-a destăinuit durerea ei. Virginia (în roman Micaela) se măritase cu un profesor de liceu, dar după un an divorțase pentru a se mărita cu un funcționar de la Finanțe. Atât Virginia, cât și fostul ei soț, deși au hotărât să se despartă, au suferit amândoi, ajungând ca într-un final să își curme viețile. Ea, iar la trei zile după, el. Pe aceste schematice fapte de viață am ridicat schelăria romanului, împlinind lipsurile datelor ce-mi lipseau din propria mea fantezie.”