28 aprilie

28 aprilie

28 aprilie 1926. În statul Alabama se năștea Nelle Harper Lee care avea să dăruiască literaturii romanul „Să ucizi o pasăre cântătoare”. A ajuns rapid în topul vânzărilor, scriitoarea beneficiind de încasări fabuloase pe tot parcursul vieții. Odată cu celebritatea au apărut și zvonuri. Se spunea că de fapt, alt scriitor ar fi autorul îndrăgitului roman.

  • A fost bună prietenă cu Truman Capote;
  • Să ucizi o pasăre cântătoare nu a fost prima ei carte. Înainte a scris Go Set a Watchman, care nu a văzut lumina tiparului deoarece nicio editură nu a considerat-o suficient de atractivă pentru a o publica;
  • Romanul a fost publicat abia în anul 2015 și în ciuda criticilor de odinioară, s-a bucurat de aprecierea cititorilor;
  • Pentru Să ucizi o pasăre cântătoare, Harper Lee a obținut Premiul Pulitzer;
  • După apariția romanului, au apărut zvonuri că de fapt autorul Păsării cântătoare ar fi de fapt Turman Capote. S-au dovedit însă total neîntemeiate. Nu s-a găsit niciun element comun între stilul lui Capote și cel a lui Lee;
  • Vânzările fabuloase de care s-a bucurat cartea au făcut din Harper Lee o milionară, care nu a mai simțit nevoia să scrie;
  • Cu toată bogăția ei, scriitoarea a dus o viață modestă. Locuia într-un apartament simplu din New York și circula cu mijloacele de transport în comun. Era recunoscută pentru acțiunile sale caritabile care se îndreptau în special spre domeniul educației;
  • Sănătatea scriitoarei a fost profund zdruncinată după un atac cerebral pe care l-a suferit în anul 2007;
  • A murit pe 19 februarie 2016.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.