Sora mea, Ramona
Îi place mult să îi citească Beezus. Este cam singurul moment când stă liniștită. Dar nu vrea să i se citească orice. Beezus trebuie mereu și mereu să recite din cartea cu excavatorul pe care o știa de-acum pe de rost. Când nu o exasperează pe Beezus, trage după ea șopârla imaginară. Și câd ți-e lumea mai dragă, îi vine câte o idee.
Ramona este cel mai tânăr membru al familiei Quimbi. Iar viața de mezină nu i se pare deloc ușoară. Pentru sora ei, Beezus, lucrurile par mult mai simple. Merge la școală, știe să citească, se pregătește pentru ora ”arată și povestește” și are un învățător minunat.
Iar Ramona, când încă nu era la școală, nu avea decât să se plictisească. Stătea ea cât stătea să coloreze, dar se sătura repede. Apoi îi venea câte idee salvatoare.
Așa făcuse și la aniversarea lui Beezus. Mai întâi stricase primul tort pe care îl făcuse mama. Apoi, în timp ce mama băgase la cuptor cel de-al doilea tort, și-a amintit de Hansel și Gretel pe care i-o citise Beezus seara trecută. Ce-ar fi să se joace de Hansel? Zis și făcut! A luat rapid niște firimituri și a început să le împrăștie prin casă. Dar Beezus a văzut-o și a certat-o. Cum să facă așa o mizerie? Mai bine să se joace de-a Gretel. Și mai tare! Gretel baga vrăjitoarea în cuptor!!! Așa că Ramona desemnează una dintre păpușile ei drept Vrăjitoare și o vâră imediat în cuptor peste tortul lui Beezus. Lesne de înțeles că nu a mai fost comestibil.
Când a început școala, pe care o aștepta cu nerăbdare, a descoperit că nu era deloc așa cum își imaginase ea. Colegii ei nu erau toți binevoitori, iar Susan, fetița cu părul buclat, era chiar nesuferită. Îi copia mereu lucrările și i le prezenta învățătoarei ca fiind ale ei. Dar ca de obicei, Ramonei îi vor veni niște originale și extrem de amuzante.
Știați că?
- Beverly Cleary s-a născut în 1916 și este una dintre cele mai populare scriitoare americane de literatură pentru copii;
- în clasa a VI una dintre profesoare i-a observat talentul și a sfătuit-o să înceapă să scrie cărți pentru copii;
- este o autoare foarte prolifică, iar personajele ei se regăsesc în majoritatea romanelor. Ramona, Beezus, părinții lor, Henry Huggins și cășelul Risby se regăsesc în toată opera ei.
- în anul 2010 a avut loc premiera filmului Ramona și Beezus, cu Selena Gomez în rolul principal.